Deşi astmul este cea mai frecventă patologie cronică de care suferă americanii, tratamentul este adeseori accesibil doar celor cu asigurări consistente sau cu economii considerabile. Diferenţele de preţuri sunt uneori şocante: un glucocorticoid în Statele Unite poate fi de aproape zece ori mai scump decât aceeaşi substanţă în Marea Britanie. Preţul tratamentului antiastmatic s-a triplat în ultimii zece ani în SUA. Costul anual al pacienţilor americani cu astm ajunge la 56 miliarde de dolari anual. Genericele nu sunt o alternativă, din două motive. Cel mai puţin important este că preţul lor creşte anual cu 5%. Cel mai important este că cele mai multe dispozitive inhalatorii sunt protejate de patente, deşi substanţa din interior a fost descoperită cu decenii în urmă. Se patentează orice: pompa, mecanismul de furnizare a substanţei, procesul de producţie. Practic, apare un monopol al producătorului iniţial asupra medicamentului original, iar atunci când nici re-patentarea nu mai funcţionează, se aplică metoda „pay-for-delay“: producătorul original plăteşte producătorul medicamentului generic pentru a nu intra pe piaţă cu un produs atât de ieftin încât să ducă la scăderea abruptă a preţurilor. Metoda, extrem de controversată, este permisă de guvernul american. Explicaţia? Anul trecut, industria farma a cheltuit la Washington pentru activităţi de lobby peste 250 de milioane de dolari. În aceste condiţii, e greu de crezut că lucrurile se vor schimba peste noapte, chiar dacă piaţa asigurărilor individuale a intrat în funcţiune în Statele Unite. Şi chiar dacă „New York Times“, cea mai importantă publicaţie de peste ocean, tipăreşte reportaje pe larg despre această problemă. De două săptămâni au intrat în funcţiune aşa-numitele pieţe virtuale ale asigurărilor medicale individuale prevăzute în Obamacare. Practic, orice cetăţean american neasigurat poate intra pe si