Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donatorii de sânge – îngerii păzitori ai bolnavilor

Publicat in Ziarul de Roman, luni 28 octombrie 2013 ·

La Centrul de Transfuzii Roman este mereu aglomerat. Donatorii au înţeles că un simplu gest de-al lor poate salva viaţa mai multor persoane.

Pentru prima oară sau din obişnuinţă, pentru o persoană dragă sau pur şi simplu, pentru a ajuta , persoanele care se prezintă la Centrul de Transfuzii din Roman sunt uniţi în acelaşi gând : să mai dea o şansă la viaţă bolnavilor aflaţi în situaţii critice.

”Există atât de mulţi bolnavi a căror viaţă depinde de o pungă de sânge, încât eu le recomand celor care vin pentru prima dată să revină, pentru că, datorită celor care vin frecvent, se formează acel stoc de sânge, care se reface perioadic, pentru că sângele şi produsele din sânge pot fi conservate pentru o perioadă relativ scurtă, şi atunci este nevoie continuă de sânge”, a declarat Cristina Apetrei, asistentul medical principal care lucrează de peste 20 de ani la Centrul de Transfuzii din Roman. Dacă nu este utilizat în perioada lui de valabilitate, sângele nu mai poate fi folosit. Aceasta variază între 32 şi 45 de zile, în funcţie de produs, iar plasma sanguină este cea care se conservă, prin congelare, şi are termenul de valabilitate cel mai lung, de nouă luni de zile.

În afară de actul umanitar, donarea creează şi multiple beneficii pentru organism. De exemplu, hipertensivilor le este indicat să doneze. Există şi studii de specialitate care au demonstrat că persoanele care donează sânge nu sunt la fel de predispuse la accidente vasculare, în comparaţie cu celelalte persoane.

O situaţie problematică este creată de faptul că, în procesul de donare, există şi contraindicaţii, pe care foarte multă lume nu le înţelege.”Sunt foarte multe persoane care nu înţeleg de ce trebuie să aibă o anumită greutate ca să poată dona. Responsabilitatea este asumată de cel care recoltează şi de cel care îşi dă avizul pentru recoltare. Volumul de sânge din organis

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 32 minute
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Olaf Scholz respinge cerea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum o ora
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°