Cluj-Napoca este orasul din România cu cele mai mici marje de scădere pe categorii de apartamente din 2008 încoace, potrivit unui studiu imobiliar.
Cele mai bune performanţe în municipiul Cluj-Napoca au fost înregistrate de unităţile locative cu două camere (vechi şi noi), care s-au depreciat cu 28% (de la 1.385 la 1.001 euro/mp util), relevă analiza portalului Imobiliare.ro.
Pe locul doi la Cluj se situează garsonierele, al căror preţ mediu a scăzut cu 37% în intervalul menţionat, de la 1.605 la 1.009 euro/mp. Cele mai afectate de criză au fost aici locuinţele cu trei camere, care s-au ieftinit cu 40%, de la 1.602 la 958 euro/mp util. Concluzia studiului la nivel naţional este că, deşi după şase ani de recesiune, toate proprietăţile rezidenţiale au fost afectate de valuri succesive de ieftiniri, nu toate s-au depreciat în aceeaşi măsură: unele unităţi locative au făcut faţă mai bine crizei, iar altele au cunoscut un declin mai puternic, de până la 57%.
Portalul a prezentat, pe baza datelor furnizate de indicele Imobiliare.ro, un clasament al tipurilor de apartamente cu cele mai bune performanţe în materie de preţ din 2008 încoace. Analiza ia în calcul variaţia preţului minim solicitat de proprietari pe categorii de apartamente (una, două şi trei camere), vechi şi noi (cumulat sau separat - în Bucureşti), în perioada martie 2008-septembrie 2013.
În Timişoara, cele mai mici ieftiniri au avut loc pe segmentul apartamentelor cu trei camere. Potrivit indicelui Imobiliare.ro, preţurile acestora au scăzut cu 37%, de la 1.220 la 771 euro/mp. Acestea sunt urmate de locuinţele cu două camere, cu un declin de 40%, de la 1.344 la 805 euro/mp. Garsonierele au consemnat o marjă de scădere de aproape 43%, de la 1.497 la 859 euro/mp util.
La Braşov, categoria cu cele mai bune performanţe pe timp de criză este cea a apartamentelor cu trei camere.