Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un procuror și un senator acuzați de corupție. DNA spune că ei fac parte dintr-o uriașă rețea de evazioniști

Publicat in 7Est, luni 28 octombrie 2013 ·

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează 160 de percheziții domiciliare și la sediile a peste 100 de firme în București și cinci județe din țară. Pe numele a 50 dintre persoanele vizate s-a dispus începerea urmăririi penale. Surse judiciare spun că un senator, dar şi un procuror din cadrul Parchetului General ar fi oferit protecție rețelei.

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a declarat, luni, la intrarea în Consiliul Superior al Magistraturii, răspunzând unei întrebări, că nu poate da detalii despre persoanele din acest dosar care deţin calitate specială şi care nu au fost audiate.

Peste 80 de persoane urmează să fie aduse la sediul DNA pentru audieri, unde urmează să se stabilească implicarea fiecărui membru al grupului infracțional.

Din reţea ar face parte şi un procuror care are funcţia de şef de birou în Parchetul General, acesta fiind suspectat de trafic de influenţă.

Procurorii DNA au suspiciuni că acest magistrat ar fi oferit protecţie reţelei infracţionale specializate în fapte de evaziune fiscală şi ar fi oferit informaţii legate de dosarele în care erau vizaţi membrii reţelei.

DNA a obţinut avizul CSM pentru percheziţii vizând domiciliul şi biroul acestui procuror.

Magistratul urmează să fie adus la sediul DNA pentru a fi audiat.

Niculae Bădălău s-a prezentat la sediul DNA. El şi-a susţinut nevinovăţia, spunând că nu a făcut trafic de influenţă.

„Legea trebuie să îşi spună cuvântul, chiar şi în cazul meu, sunt un cetăţean simplu, trebuie să mă supun legii”, a spus el la intrarea în sediul instituţiei.

Procurorul suspectat că ar fi asigurat protecţie reţelei se numeşte Angela Nicolae. Aceasta este procuror la Serviciul de cooperare judiciară internaţională din cadrul Parchetului General.

Grupul infracțional este vizat

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 5 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 8 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 10 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 6 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mar.

-7°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°