Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legătura dintre bugetul sănătăţii şi alimentaţia nesănătoasă a românilor

Publicat in Capital, luni 28 octombrie 2013 ·

Cele mai vândute medicamente în România sunt cele pentru boli cardiovasculare, iar cele mai multe decese în România sunt cauzate tot de aceste boli. Cauza principală a acestor boli, dar şi a altora cu o prevalenţă mare, precum diabetul sau bolile gastroenterologice, este alimentaţia nepotrivită.

România pierde anual în jur de 2,5 miliarde de euro ca urmare a scăderii productivităţii în cazul bolnavilor care nu mai pot munci din cauza stării de sănătate proprii sau din cauza afecţiunilor membrilor familiei, fiind nevoiţi să ramână acasă pentru a avea grijă de aceştia, relevă o analiză realizată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Cauza? O alimentaţie nesănătoasă şi lipsa prevenţiei.

La nivel mondial, statisticile arată că 70% din vizitele medicale sunt cauzate de o alimentaţie nesănătoasă. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel mondial, 2,8 milioane de persoane mor anual din cauza faptului ca sunt obezi sau supraponderali.

Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, Dr. Ioan Mircea Coman, îi sfătuieşte pe români să mănânce mai sănătos, ceea ce înseamnă "mai multe legume, mai multe fructe, mai puţine grăsimi şi dulciuri". Acesta atrage atenţia că trebuie crescute cheltuielile cu sănătatea în România, pentru a ajunge la un tratament eficient şi mai ieftin al multor boli. "Nu aş spune că mâncăm cel mai rău din toată Europa. Suntem undeva prin mijlocul clasamentului", a declarat acesta.

Principala cauza de deces în România rămâne cea cardiovasculară, astfel că aproximativ 150.000 de români mor anual de boli cardiovasculare, ceea ce reprezintă 60% din totalul deceselor înregistrate, potrivit celei mai recente statistici prezentate de Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie.

Mâncarea sănătoasă e scumpă

Mâncarea sănătoasă este considerată scumpă, nesăţioasă şi m

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum 44 minute
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 35 minute
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum o ora
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Război în Ucraina, ziua 1043. Rusia oprește gazul către Europa, ultima conductă prin Ucraina s-a închis. Atac cu drone asupra Kievului, de Anul Nou

Press Alert acum 44 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a oprit complet livrările de gaz natural către Europa prin Ucraina. Decizia a închis o rută care a transportat gaz sovietic și rusesc spre piețele europene timp de aproape 60 de ani. Decizia vine după ce Ucraina a refu

Transportul gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei a încetat

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor furnizate de operatorul de gaze ucrainean, transmite EFE. 'La 1 ianuarie 2025, ora 07:00, a expirat Acordul de interacţiune di

Ford Motor recheamă peste 20.000 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme la baterie

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din Statele Unite a anunţat marţi că Ford Motor Co va rechema 20.484 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme legate de baterie, transmite Reuters. Rechemarea vizează anumit

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum o ora
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/5°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°