Scris de Diana Dutu - Ajunşi la limita disperării, părinţii-asistenţi personali fac apel public la autorităţi, să le dea salariile.

ARAD. Familia… Popescu locuieşte în Arad şi nu doreşte să-i publicăm numele real de teama unor eventuale repercusiuni neplăcute. Dar vă asigurăm că această familie există cu adevărat. E formată din doi adulţi şi doi copii. Soţii Popescu au puţin peste 40 de ani, iar copiii lor (în vârstă de 14 şi 16 ani) au, amândoi, un handicap grav, fiind total dependenţi de părinţi. Singurul venit al părinţilor îl constituie indemnizaţia de asistent personal de câte 630 de lei, ce le revine în baza unui contract de muncă încheiat, din spusele lor, cu Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară.

În această lună, însă, soţii Popescu nu şi-au primit salariul. Adică nu mai au bani de mâncare, de medicamente, de întreţinere, de nimic… „Noi nu ne putem mişca deloc de lângă copiii noştri, ca să mergem să lucrăm în altă parte, să câştigăm un ban. Noi suntem legaţi de ei, trebuie să-i urmărim tot timpul, clipă de clipă. Suntem într-un stres permanent. Dar nu avem ce să facem, sunt copiii noştri. Dar cum să le explicăm, oare, acestor copii, cum să-i facem să înţeleagă că noi nu avem bani, că nu avem ce să le punem pe masă, că nu le mai putem lua scutecele de care au nevoie sau medicamentele de care depinde viaţa lor? Cum să le spunem că nu avem bani până nu se face rectificarea bugetară? Cum să înţeleagă copiii aşa ceva?” – spune, aproape plângând, doamna Popescu.

Umiliţi şi îngenuncheaţi

„E crimă şi pedeapsă! Iar situaţia e valabilă şi în cazul familiilor monoparentale. Suntem blocaţi, suntem îngenuncheaţi cu totul! Nu ştim ce-o să facem. E îngrozitor!” – spune Cristina Neţu-Pintescu, şi ea mamă a unui copil cu handicap.

Dincolo de necazul pe care îl trăiesc, zi de zi, cu copiii lor bolnavi, părinţii-asistenţi personali sunt puşi î