Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fratele mai mare

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 28 octombrie 2013 ·

Nu, nu vă gîndiți la sensul conspirativ al show-ului TV Big Brother. Ci în sensul în care Leo Messi trebuie să gestioneze problema fratelui mai mic și mai alintat

Mereu mi s-a strîns inima în fața fraților mai mari. Primesc într-o bună zi pe cineva lîngă ei, în casă, și totul își transformă, aproape brusc, și forma, și conținutul. În special atunci cînd micuțul este frate vitreg. Într-o tentativă de autoliniștire, își zic: “Lasă, e doar un puști, nu are cum să fie atît de rău”. De cele mai multe ori, nici nu este. Probabil că nici în cazul Messi-Neymar nu va fi la infinit.

Dar în derbyul cu Real Madrid s-a văzut.

S-a văzut cum fratele mai mic, la primul El Clasico din viața lui, nu a tremurat, ci s-a cățărat deasupra emoțiilor, cîștigînd practic un meci. Nu pe cel mai spectaculos și cel mai frumos din istorie, dar totuși Meciul. S-a cățărat pe supărarea lui Messi, bosumflat, absent, neobișnuit cu schimbarea. Exact ca un frate mai mare care are revelația primejdiei. Primejdia de a fi dacă nu înlocuit, cel puțin dublat. Orice modificare de statut destabilizează un strop.

Pe de altă parte, frații mai mari sînt șmecheri. Pe lîngă faptul că mereu au mai multe fotografii de familie, au și experiență și orgoliu. Te poți baza pe ei, chiar dacă în anumite momente par plictisiți și fără chef. Mulți spun că acesta a fost cel mai slab El Clasico la care a participat Leo Messi vreodată. Din fericire, este încă departe de a fi ultimul.

Sîmbătă însă, cel tînăr s-a hrănit din apatia celui mai mare. Vai, am ajuns să-l considerăm pe Messi bătrîn, la 26 de ani, totuși nu în direcția cea mai pură, doar pentru că a apărut Neymar, impetuos și decis, în peisaj. Vestea bună este că, uneori, după ce frații mari depășesc șocul și se obișnuiesc cu ideea, rivalitatea care le arestează temporar picioarele și creierul se preschimbă în concurență pozitivă. @N_P

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°