Nu mi-am spus cuvântul cu privire la mocirla în care se scaldă centrul universului lui Brâncuşi. Nu mi-am spus cuvântul pentru că nu am avut ocazia şi nici aroganţa de a exprima exact ce simt, ca cetăţean al urbei, când văd că numele celui mai mare sculptor al modernităţii, se scaldă între blasfemie şi ură. Din principiu nu îmi voi expune părerea despre vinovaţii acestei monumentale greşeli, deşi se ştiu ei bine care sunt. Din principiu însă şi pentru că sunt om îmi exprim dezamăgirea pentru faptul că nu am făcut mai mult, ca jurnalist, pentru Brâncuşi. Au făcut-o alţii în locul meu şi şi-au mâncat papara cuvenită, pentru simplul motiv că au ales să redea, în imparţialitatea care-i caracterizează, adevărul din spatele unui văl pus pe ochii maiestuoşi ai Porţii. Cum facem cum nu facem stricăm într-o secundă ce a construit Brâncuşi în ani la Târgu-Jiu şi o facem bine pe semne că turiştii încep să ne ocolească crezând că aici s-a născut Muma Pădurii şi nu geniul lui Brâncuşi. Scandalul cu Poarta Sărutului a ajuns ca un fulger şi în presa internaţională şi să ferească Domnu’ să fi ajuns şi la urechile celor care se ocupă de dosarul UNESCO pentru că astfel ne-am dat foc la valiză înainte de a ne urca în tren. Cum spuneam suntem din nou în faza în care păşim tacit, dar sigur, în comediantul situaţiei, şi îl lăsăm pe Caragiale să ne îndrume mersul pentru că el cred este singurul care poate descrie mahalaua asta de popor care de ceva zile se bate pe numele singurului român care ar fi putut să scoată Târgu-Jiul din umbră…Să vedem dacă Ponta se va ţine de cuvânt! Acest aspect îl voi urmări îndeaproape, însetată de adevăr, sperând că doar o comisie de specialişti internaţionali va desluşi misterul Porţii, un mister care planează asupra Târgu-Jiului de trei zile încoace. S-au făcut mânării, asta e clar, dar cine sunt cei care le-au făcut, pentru că până la un punct totul er