Ministerul Educaţiei a primit două oferte pentru cumpărarea unei soluţii IT de gestiune a tezelor de doctorat şi a titlurilor universitare, care va permite, printre altele, verificări antiplagiat, contractul fiind estimat la 20,7 milioane de lei (4,7 milioane de euro), TVA inclusă.
Ofertele au fost depuse de consorţiile formate din KPMG România, Siveco România, Avantera SRL, Sysdom Proiecte SRL şi Plagiat pl Sp.z o. o. (Polonia), precum şi de Insoft Application SRL, AAM Management Information Consulting (Ungaria) şi Insoft Development&Consulting SRL.
"Îmbunătăţirea şi modernizarea proceselor şi activităţilor de preluare, evaluare şi informare privind tezele de doctorat şi de gestionare a titlurilor universitare va fi efectuată prin intermediul unui studiu exhaustiv al modului de lucru folosit în mod curent şi reproiectarea proceselor identificate utilizând un sistem informatic dedicat modelării, execuţiei şi monitorizării proceselor de lucru. Concomitent cu analizarea şi redefinirea proceselor de lucru va fi implementată şi o soluţie informatică de gestiune a tezelor de doctorat şi a titlurilor universitare ce va fi integrată cu sistemul informatic dedicat modelării, execuţiei şi monitorizării proceselor de lucru, formând astfel o platformă integrată ce va permite gestiunea tezelor de doctorat şi a titlurilor universitare conform proceselor de lucru identificate şi implementate. Soluţia (...) va include şi un modul de verificare anti-plagiatură ce va integra un serviciu extern prin intermediul căruia vor putea fi efectuate verificări antiplagiat", se arată în anunţul de participare publicat în prima parte a lunii august pe www.e-licitatie.ro.
Introducerea acestor instrumente moderne de sprijinire a activităţilor de preluare, evaluare şi informare privind tezele de doctorat şi de gestionare a titlurilor universitare vor "genera un cadru procedur