Lucrările de construcţie a facilităţii militare de la Deveselu au demarat, luni, momentul fiind marcat printr-o ceremonie la care a fost prezent şi preşedintele României Traian Băsescu. La ceremonie a participat şi ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Pe lângă oficialii SUA şi NATO, la ceremonie au participat preşedintele CJ Olt Paul Stănescu, prefectul Cătălin Rotea, subprefectul Emil Marinescu, primarul comunei Deveselu Ion Aliman, dar şi primarii din Slatina şi Caracal, Minel Prina şi Eduard Ciocăzanu.
Preşedintele a declarat că această zi are ca semnificaţie şi intrarea în clubul statelor membre NATO.
„Faptul că SUA şi NATO sunt reprezentate la un nivel atât de înalt este dovada importanţei acestui eveniment pentru dumneavoastră. Pentru noi, românii, evenimentul de azi poate are o semnificaţie mai adâncă, ce se referă la integrarea României în sistemele şi structurile NATO, care va asigura una dintre cele mai perfecţionate soluţii de protejare a cetăţenilor europeni şi americani împotriva atacurilor balistice. Mai mult, semnificaţia evenimentului de azi arată că aliaţii noştri au capacitatea să îşi apere cetăţenii de orice tip de ameninţare”, a spus Băsescu.