În cea de-a doua ediţie "Top Chef" difuzată în această seară, de la ora 20:30, la Antena 1, Chef Joseph Hadad, va mărturisi în premieră povestea de dragoste dintre el şi soţia sa.
"Gila a venit ca elevă în bucătăria unde eu găteam. Era o domnişoară foarte frumoasă, cu părul lung ondulat, cu ochii verzi. Când am văzut-o prima oară, am spus că numai cu ea mă voi căsători."
După un an de relaţie, Chef Hadad şi-a prezentat acasă iubita, moment în care a aflat că tatăl său era bun prieten cu tatăl ei, cu care se cunoştea de peste 30 de ani: "După ce i-am spus numele, nici n-a mai stat pe gânduri şi mi-a spus «Imediat facem nuntă. Nici nu mai trebuie să întrebi». A fost o surpriză imensă."
Cei doi s-au căsătorit, iar după nouă ani de zile a venit pe lume fiul lor, urmat de Daniela şi fata cea mică, Lipaz. Din nefericire, în urmă cu patru ani, Gila, soţia şi mama copiilor lui Joseph Hadad a murit: "Şi uite că am rămas singur. După acestă tristă etapă din viaţa noastră, am devenit puţin mai religios. Mă duc la fiecare sinagogă şi respect întru totul sărbătorile. Îmi fac timp să mă ocup şi de copii, ca să mă vadă ea, Gila, acolo de sus, că fac o treabă bună şi că nu o dezamăgesc", povesteşte jurarul "Top Chef".
În cea de-a doua ediţie de “Top Chef” din această seară, de la ora 20:30, la Antena 1, telespectatorii vor putea urmări ce alte dezvăluiri emoţionante au mai făcut cei trei chefi, Joseph Hadad, Nicolai Tand şi Tudor Constantinescu, juraţi ai celui mai savuros concurs gastronomic al momentului.
În cea de-a doua ediţie "Top Chef" difuzată în această seară, de la ora 20:30, la Antena 1, Chef Joseph Hadad, va mărturisi în premieră povestea de dragoste dintre el şi soţia sa.
"Gila a venit ca elevă în bucătăria unde eu găteam. Era o domnişoară foarte frumoasă, cu părul lung ondulat, cu