Între 25-26 octombrie 2013, orașul Târgu-Jiu a găzduit prima conferință de o înaltă ținută academică și științifică pe tema regionalizării României și a impactului politic și socio-economic ce decurge în urma analizei acestui subiect. Organizată sub coordonarea Institutului de Cercetare a Dezvoltării din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în parteneriat cu Academia Română şi cu Centrul de Geografie Regională al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, acest eveniment științific a catalizat dezbaterea cu privire la Regionalizare și Politici Regionale, a oferit posibilitatea județului Gorj să deschidă pe plan național investigarea, analiza și interpretarea regionalizării/regionării și a reunit cei mai prestigioși profesori și cercetători.
Cu un plen impresionant prin statura academică și științifică din care au făcut parte: Secretarul General al Academiei Române Păun Ion Otiman, Acad. Lucian Liviu Albu, profesorii universitari Pompei Cocean și Dumitru Miron, conferința a reușit să creioneze pentru România un cadru conceptual și analitic al fenomenului regionalizării. Prin intervențiile profesorilor din diferite universități: Adrian Gorun, Andrei Marga, Ion Ghizdeanu, Vasile Cucu, Octavian Mândruț, ș.a, procesului de regionalizare i s-a impregnat o tentă interdisciplinară, cuprinzătoare și profundă. În plus, cu ocazia conferinței a fost lansată una dintre puținele sinteze în limba română intitulată „România și politici regionale”, coordonată de prof. univ. dr. Adrian Gorun, lucrare de pionerat în acest domeniu, ce atinge dintr-o perspectivă istorică tema regionalizării prin delimitări conceptuale cât mai precise, examinarea comunităților și societăților prin evidențierea unor termini precum: capital uman, capital social, valori, norme iar spre sfârșit demersul lăudabil al autorilor se oprește la creionarea diacronică a organizării a