FC Botoşani a suferit cea de-a treia înfrângere din acest campionat, cedând cu 2-1 partida disputată la sfârşitul săptămânii trecute în faţa celor de la Petrolul Ploieşti, într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.
Meciul dintre echipa ce a mizat doar pe români în acest sezon, FC Botoşani, şi cea care a folosit cei mai mulţi străini, 17, Petrolul, a dat câştigat de cauză oaspeţilor. Cu toate că au sperat la cel puţin un punct din confruntarea cu una dintre contracandidatele la câştigarea titlului, elevii lui Cristian Popovici au trebuit să se recunoască învinşi, plătind tribut prestaţiei lamentabile pe care au avut-o în prima parte a confruntării.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.