Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedeta rock Lou Reed a murit la 71 de ani

Publicat in Antena 3, luni 28 octombrie 2013 ·

Legendarul artist Lou Reed, solist al trupei Velvet Underground între anii 1960 şi 1970, a murit în apropiere de oraşul New York duminicã, la vârsta de 71 de ani, conform MEDIAFAX.

Decesul interpretului pieselor "Walk on the wild side" şi "Perfect day", a cărui cauză nu a fost precizată, a fost anunţat iniţial de revista Rolling Stones pe site-ul său de Internet, înainte de a fi confirmat de agentul artistului pentru cotidianul britanic The Guardian şi pentru New York Times.

Nici agentul şi nici casa de discuri a artistului nu au putut fi contactaţi pentru moment.

Cu câteva ore înainte de anunţul morţii sale, conturile oficiale de Twitter şi Facebook ale solistului au publicat un ultim mesaj, intitulat "The door" : O fotografie a unui afiş cu artistul lipit pe uşa unei clãdiri.

Primăvara trecută, acesta a suferit în Statele Unite un transplant de ficat în timp ce era "în pragul morţii", conform declaraţiilor soţiei sale Laurie Anderson. "Nu cred că se va recupera complet, însă îşi va relua activităţile în câteva luni. Deja a început să facă Tai Chi", a declarat artista într-un interviu acordat jurnalului britanic The Times la sfârşitul lui mai.

Lou Reed şi-a anulat de atunci o serie de concerte în aprilie şi două participări la festivalul Coachella din California.

Artistul a vorbit despre problemele sale cu drogurile şi alcoolul în trecut: "Am încercat să scap de droguri şi băutură", scria el în 1992. "Însã nu a mers", a recunoscut el.

Nãscut la New York în 1942, acesta s-a căsătorit cu Laurie Anderson în 2008. Cuplul locuia la New York.

Citeşte mai multe despre: lou reed Velvet Underground vedeta rock walk on the wild side perfect day

Legendarul artist Lou Reed, solist al trupei Velvet Underground între anii 1960 şi 1970, a murit în

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 51 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°