Gafele, deciziile controversate, lipsa de transparenţă de la Ministerul Culturii şi, mai nou, luneta maşinii făcută ţăndări sunt singurele elemente care au făcut din Daniel Barbu subiect de ştire, în intervalul care s-a scurs de când deţine actuala demnitate în stat.
Timp de aproape doi ani înainte de instalarea USL la guvernare, acelaşi Daniel Barbu se remarcase doar prin zelul cu care era în stare să combată, pe orice temă, din studiourile Antenei 3.
Promisiunea că vei fi uns într-o poziţie oficială de primă mână, dacă-ţi pui la bătaie toate talentele, s-a dovedit şi-n alte cazuri o motivaţie fără cusur.
Dacă am avea în vedere servislismul de dinainte şi prestaţia ulterioară, ca ministru, Andrei Marga este, probabil, intelectualul care seamănă cel mai bine cu Daniel Barbu.
În concluzie, departe de mine gândul de a-i ridica vreodată statuie acestui din urmă domn.
În acelaşi timp, constat uluit cum o parte dintre inamicii de azi ai personajui în cauză se înghesuie pe umerii lui pentru a-l folosi drept catapultă. Pentru a nu fi acuzat că vorbesc fără să am dovezi, voi zice doar că motivele îmi scapă.
Am în vedere aici modul în care a evoluat situaţia după incidentul de acum aproape două săptămâni, când luneta maşinii ministrului a fost spartă în timp ce demnitarul liberal era înconjurat de un grup de tineri nemulţumiţi de atitudinea lui Daniel Barbu în chestiunea Roşia Montană.
Chiar dacă resping violenţa, nu m-am înfierbântat prea mult la vremea respectivă. Ca atare, nu m-am numărat printre cei care i-au înfierat pe respectivii protestatari atât de mult încât să confere momentului consumat în Centrul Vechi al Capitalei accente dramatice, artificale şi inutile.
Că suntem sau nu de acord, e de notorietate faptul că în ţări mult mai civilizate decât România unii aruncă ouă şi roşii în demnitarii de care sunt nemulţumi
