-AA+A
Tabita Pop şi Claudiu-Alexandru Buda, cei mai talentaţi boboci de la liceul din Telciu Elevii de la Liceul Tehnologic Telciu au avut parte de un sfârşit de săptămână memorabil. Şi asta, pentru că vineri a avut loc marele eveniment al începutului de an şcolar: Balul Bobocilor 2013. Timp de câteva ore, frumoasele cupluri „novice” din cadrul acestui liceu s-au străduit să se facă remarcate, astfel încât să obţină titlurile de Miss şi Mister. Trebuie să recunoaştem că Balul Bobocilor este mai mult decât o petrecere de „Bun Venit” pentru cei care păşesc pentru prima dată într-un liceu, fiind în acelaşi timp şi o competiţie pe care fiecare concurent vrea să o câştige. Poate părea un eveniment banal, uşor de pus la cale, însă nu este deloc aşa. De la stabilirea comitetului de organizare, al juriului şi până la decernarea premiilor, sunt o mulţime de paşi de parcurs. Aşa s-a întâmplat şi la Telciu, iar momentele întregului eveniment au avut parcursul scontat, marcat de o mare diversitate tematică.
Probele de competiţie, de la dans şi cultură generală, proba de dicţie şi mimică şi până la întrecerile de perspicacitate sau... antistres, au testat creativitatea şi originalitatea celor înscrişi în concurs. În competiţie s-au înscris şase perechi, iar juriul - format din profesorii Domnica Homei, Daniela Tomi, Cristian Ilovan, Constantin Pantea, Marius-Călin Frişan şi elevi din clasele organizatoare - a desemnat câştigătoare perechea formată din Tabita Pop şi Claudiu-Alexandru Buda. Pe lângă titlurile de Miss şi Mister Boboc 2013, au mai fost acordate şi alte premii: premiul pentru eleganţă şi stil, premiul pentru spontaneitate şi umor, premiul pentru cea mai charismatică pereche, premiul pentru popularitate şi cel pentru fotogenie. Să mai subliniem că întreaga activitate a fost coordonată de conducerea Liceului Tehnologic Telciu: director - prof. Vasile Pu