Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prea puţine şcoli cu uniformă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 29 octombrie 2013 · ·

Puţine sunt unităţile de învăţământ din Craiova care au uniformă şcolară. Decizia s-a luat ca o măsură a creşterii gradului de siguranţă în şcoli şi pentru evitarea discriminării dintre elevii săraci şi cei care provin din familii înstărite.

Acolo unde s-a dorit, părinţii şi cadrele didactice au ajuns la un consens şi s-a introdus uniforma şcolară în unităţile de învăţământ. Dacă la început au fost sceptici la această idee, elevii au început, încetul cu încetul, să îndrăgească semnul distinctiv al şcolii în care învaţă şi să-i acorde aceeaşi importanţă ca părinţii şi profesorii lor. Printre puţinele unităţi de învăţământ din Craiova care au uniformă şcolară se numără Colegiul Naţional „Elena Cuza“, care de mai bine de zece ani a introdus această metodă de siguranţă şi de disciplinare printre elevi. „Atât părinţii, cât şi profesorii au fost de acord cu introducerea uniformei şcolare. Era necesar pentru elevi ca să se poată diferenţia de elevii de la alte licee, şi cel mai important motiv pentru care am luat această decizie a fost securitatea pe care am vrut să o asigurăm elevilor noştri“, declară directorul adjunct Diana Corbeanu.

Pentru elevii acestui colegiu, purtarea uniformei nu constituie o povară, fiind una care nu impune multe restricţii. Ţinuta elevilor de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ cuprinde o cămaşă de culoare albastru, un pulover negru cu anchior şi pantaloni de culoare închisă, care nu intră în contradicţie cu stilul vestimentar al tinerilor. La concursuri sau la festivităţi, fetele pot purta fustă neagră de o lungime decentă. „Este uşor să port uniforma impusă de liceu pentru că nu trebuie să mă gândesc prea mult în ce să mă îmbrac, dar uneori poate deveni puţin neplăcut pentru că vreau să port şi hainele mele preferate. Am putea să respectăm decenţa vestimentară şi fără să ni se impună o anumită culoare. Purtarea uniformei este un av

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°