Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasilescu e înţelegător: nu blochează conturile ENET

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 28 octombrie 2013 ·

Companiile ”surori” CUP și ENET Focșani se ”războiesc” de ani de zile prin instanțele de judecată, pentru recuperarea, de către CUP, a costului apei furnizate către ENET, pentru încălzire. Neînțelegerile datează din jurul anului 2000, după desprinderea ENET din Renel, astfel încât în prezent sunt mai multe procese, pe sume diferite, întrucât datoriile ENET către CUP ajungeau la scadență la termene diferite. Între timp, valorile au mai scăzut, pentru că s-a mai plătit din aceste sume. În prezent, datoriile consemnate de instanță se ridică la 149 de miliarde de lei vechi.

Mai mult, s-a ajuns în situația blocării conturilor ENET de către CUP, pentru recuperarea datoriilor, însă acest lucru nu s-a întâmplat până la urmă. CUP a înștiințat ENET-ul, apoi s-a stabilit o eșalonare, pe o perioadă de 12 luni, începând cu luna noiembrie 2013, după cum ne-a declarat Gheorghe Vasilescu, directorul SC CUP SA. ”Procesele noastre cu dânșii sunt ca urmare a acumulării de datorii restante la apă, a celor de la ENET către noi și ajungând în situație cu termene lungi de neplată a trebuit să avem astfel de acțiuni, altfel se ajungeau la prescriere sumele respective. Unele procese sunt în derulare, altele sunt câștigate de noi și pentru acestea am făcut eșalonări. Aceste eșalonări, ei speră să le respecte, astfel încât să nu aibă probleme de blocaje de conturi. În general, ei plăteau foarte bine când compensam energia electrică pe care o furnizau ei în sistem, valoarea pe care o aveau ei de încasat de la Electrica cu ceea ce aveam noi de plătit pentru consumul energetic la Electrica. Dar cum anul acesta nu au mai produs deloc energie electrică, acest lucru i-a dezavantajat mult. Sperăm, și ei și noi, că după punerea în funcțiune a centralei și după ce vor produce curent electric, lucrurile se vor ameliora”, ne-a declarat directorul de la CUP.

Directorul de la ENET spun

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom de omul de afaceri Adrian Tomşa, proprietarul Prima TV şi Digi Romania

Pagina de media acum o ora
© LCVA | Dreamstime.com Tranzacţia prin care omul de afaceri Adrian Tomşa vrea să preia Telekom Romania a ajuns pe masa Consiliului Concurenţei. Instituţia a anunţat că urmează să analizeze tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum 33 minute
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum 38 minute
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Lipsa cimitirelor de animale, o problemă ridicată tot mai des de iubitorii de patrupede din Arad / ”Singura opțiune, la care nu am fi vrut să apelăm, a fost incinerarea”

G4Media acum o ora
Iubitorii de animale din Arad dezbat tot mai aprins, în mediul online, problema lipsei cimitirelor pentru patrupede, mai ales persoanele care locuiesc la bloc plângându-se că nu au unde să-şi îngroape prietenii necuvântători de care au avut grijă an

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 46 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°