Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barajul e sold-out! Ce au făcut în week-end jucătorii celor două naţionale

Publicat in Pro Sport, luni 28 octombrie 2013 ·

Biletele la România – Grecia (19 noiembrie) au fost epuizate. Ieri, la prânz, mai puteau fi găsite sub o mie de tichete la zona VIP

Recordul de vânzări la un meci al naţionalei rămâne cel stabilit în 2011, atunci când tricolorii ar fi trebuit să joace împotriva Argentinei la inaugurarea Naţional Arena

Importanţa meciului cu Grecia din barajul Campionatului Mondial i-a făcut pe români să epuizeze într-un timp record biletele pentru partida programată pe 19 noiembrie. Dacă în prima zi fuseseră vândute aproximativ 10.000 de tichete de acces la România – Grecia, ieri, la prânz, federalii au anunţat că doar câteva sute de bilete mai pot fi găsite şi acelea în zona VIP a Naţional Arena. “Au fost vândute aproape toate, au mai rămas mai puţin de o mie la VIP”, a explicat şi Florin Leonte, directorul Danco Pro, firma care s-a ocupat de comercializarea tichetelor în mediul online.

Cu toate că fanii tricolorilor au terminat cele aproximativ 45.000 de bilete în doar cinci zile, această performanţă nu depăşeşte recordul de vânzări la un meci al naţionalei. În 2011, românii au cumpărat în doar două zile toate biletele pentru amicalul de lux pe care tricolorii ar fi trebuit să îl joace cu Argentina.

Bişniţă şi acum?

Având în vedere că un fan al naţionalei a putut să cumpere până la opt bilete la România – Grecia, mulţi dintre cei rămaşi fără tichet la meci se întreabă câte dintre acestea au fost achiziţionate de nelipsiţii bişniţari. Profitând de interesul uriaş al românilor pentru partida care poate trimite naţionala la CM 2014, în zilele premergătoare meciului preţul biletelor pe piaţa neagră ar putea exploda. “Bişniţa nu o să dispară nici acum. Mi-aş dori să fie aşa, dar cred că vom mai vedea oameni care să vândă bilete la suprapreţ şi la acest meci”, a comentat unul dintre fanii naţionalei pe site-ul www.prosport.ro. @

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 48 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 23 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 38 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°