Partida de vânătoare din Argeş în timpul căreia un bărbat a fost grav rănit, fiind împuşcat în cap de către un alt vânător, nu a fost organizată corespunzător, spun reprezentanţii Poliţiei, precizând că vânătorul care şi-a împuşcat colegul a declarat la audieri că "l-a confundat cu o vulpe".
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş primele date ale anchetei arată că vânătoarea a fost organizată fără nerespectarea regulilor.
"Unul dintre vânători şi-a împuşcat din greşeală colegul, spunând că nu a ştiut că s-a aşezat în faţa lui. Consider că partida de vânătoare nu a fost organizată corespunzător. Aceasta ar fi cauza producerii incidentului, dar continuăm cercetările la faţa locului, luăm declaraţii, audiem, ancheta este în desfăşurare", a declarat şeful Serviciului Arme şi Explozibili din Poliţia Argeş, comisar-şef Nicolae Baciu.
Vânătorul care şi-a împuşcat colegul le-a spus anchetatorilor, la audieri, că "l-a confundat cu o vulpe".
Incidentul a avut loc duminică, pe un teren greu accesibil de pe fondul de vânătoare din comuna argeşeană Uda, unde a avut loc o vânătoare de mistreţi şi vulpi.
În timpul partidei de vânătoare, un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost împuşcat în cap de către un coleg de 63 de ani, ambii din localitatea Uda. Bărbatul împuşcat a fost grav rănit, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă din Piteşti.
Poliţiştii argeşeni afirmau că partida de vânătoare era autorizată, iar la aceasta au participat opt vânători şi doi gonaci.
Partida de vânătoare din Argeş în timpul căreia un bărbat a fost grav rănit, fiind împuşcat în cap de către un alt vânător, nu a fost organizată corespunzător, spun reprezentanţii Poliţiei, precizând că vânătorul care şi-a împuşcat colegul a declarat la audieri că "l-a confundat cu o vulpe".
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş primele date ale anchet