-AA+A
Caravana Agroinfo a ajuns la Rodna Caravana de Informare Agricolă organizată de deputatul Stelian Dolha a făcut popas duminică, 27 octombrie, în comuna Rodna.
Temele abordate la întâlnirea cu fermierii din Rodna s-au concentrat în jurul oportunităților oferite de Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, noutăților legislative în agricultură și zootehnie aflate în dezbaterea parlamentară, subvențiilor plătite prin intermediul APIA. S-a mai discutat, la solicitarea fermierilor, despre condițiile speciale solicitate din 1 ianuarie 2014 când încetează derogarea pentru vânzarea de lapte neconform dar și despre tipul de proiecte care pot fi derulate prin Grupurile de Acțiune Locale (GAL). Fermierii au solicitat lămuriri legate de regimul crotaliilor, de pierderea unor subvenții, și despre diferențele înregistrate între măsurătorile de teren și cele prin teledetecție.
În cadrul caravanei de la Rodna au susținut informări și au răspuns întrebărilor publicului deputatul Stelian Dolha, membru al comisiei de Agricultură a Camerei Deputaților, directorul adjunct APIA, Daniela Avram, directorul DSVSA, Ioan Bogolin, președintele GAL – Leader, Vasile Borș, consilierul OJPDRP, Liviu Râpan, consultantul de proiecte Cristian Țetcu. Printre invitații deputatului Stelian Dolha s-au numărat primarul comunei Rodna, Alexandru Nășcan și responsabilul local APIA, Ionel Bodriheic.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet