Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sar scântei! DNA-ul lui Kovesi vrea s-o aresteze pe fosta şefă a ministrului justiţiei

Publicat in Ziarul Ring, marți 29 octombrie 2013 ·

Cutremur şi cătuşe la vârful Parchetului! DNA-ul lui Kovesi a făcut ieri percheziţii în birourile Procuraturii generale! Mai mult, aseară târziu, un înalt magistrat (procuror şef) din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost reţinut. Aceste măsuri excepţionale vin la scurt timp după un alt zăngănit de cătuşe şocat: la Parchetul Alba, acolo unde DIICOT l-a arestat pe şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, poliţistul despre care se spune că ar fi lansat-o pe orbită pe Laura Codruţa Kovesi, fost procuror general al României şi actual procuror şef al DNA.

Ce mai urmează?

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat, ieri, că a încuviinţat, la cererea DNA, percheziţia domiciliară şi a biroului, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă, într-un caz grav de corupţie, a procurorului Angela Eugenia Nicolae, şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe - altele decât Phare - din cadrul Parchetului ÎCCJ. În urmă cu câţiva ani, Angela Nicolae a fost purtătoare de cuvânt şi, la un moment dat, şefa actualului ministru al justiţiei, ex-procurorul Robert Cazanciuc, la rândul său fost purtător de cuvânt al Parchetului General.

Procurorul general Niţu: ”Sunt mâhnit, nu este o situaţie plăcută”

În legătură cu cercetarea Angelei Nicolae de către DNA-ul lui Kovesi, ieri, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat că nu este o situaţie plăcută ca un procuror al Parchetului ÎCCJ să fie implicat într-un dosar de corupţie, precizând că urmează ca cercetările să stabilească în ce măsură magistratul a acţionat în legătură cu atribuţiile de serviciu. “Personal, în calitate de conducător de instituţie, sunt mâhnit, nu este o situaţie plăcută. (...) Imaginea Parchetului General ar putea să nu fie afectată deloc sau absolut deloc în situaţia în care se va stabili că procurorul, chiar cu funcţie de conducere,

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 54 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 43 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°