Victoria lui Gheorghe Falcă de la alegerile din PD-L Arad şi înfrângerea aceluiaşi Gheorghe Falcă la alegerile pentru candidatura la prezidenţiale din partea PD-L nu fac altceva decât să ne arate cum reuşeşte acest personaj să se menţină în fruntea politicii arădene de ani de zile, de când socrul său a avut lipsa de inspiraţie (ca şi noi de altfel) de a-l promova în funcţii importante.

Victoria de la alegerile din PD-L Arad ne-a arătat modul în care Falcă a urcat pe culmile politicii arădene (doar arădene, fiindcă la nivel naţional e praf). Totul s-a construit prin presiuni, şmecherie, jocuri de culise, de cele mai multe ori la limita legii, ameninţări, presiuni, folosirea unor instrumente publice în lupta politică. Aşa s-a ajuns şi la „victoria“ mincinoasă de sâmbătă, a lui Gheorghe Falcă, în faţa lui Nicolae Ioţcu, cel care a crezut că prin bun simţ şi corectitudine ar putea să învingă un astfel de personaj. Deşi n-a fost departe, la doar câteva zeci de voturi, Ioţcu nu putea printr-o campanie corectă să facă faţă manevrelor disperate declanşate de tabăra Falcă, o tabără cu oameni disperaţi, care au fost la un pas să-şi piardă afacerile, locurile de muncă, funcţiile sau privilegiile. Ca nişte animale rănite, cei din jurul lui Falcă şi Falcă însuşi, au făcut totul pentru a nu pierde frâiele partidului, prin care vor să controleze Consiliul judeţean, cu toate resursele sale financiare. Au ameninţat cu puşcăria, cum am spus şi înainte de alegeri, cu pierderea locului de muncă sau a funcţiilor, s-au făcut presiuni pe primari şi aleşi locali, s-au schimbat peste noapte liste de delegaţi, vezi cazurile Gurahonţ, Dezna, Hălmagiu, Târnova şi multe altele, s-au luat şi câte zece buletine de vot de persoană, s-au făcut promisiuni fără acoperire pentru mulţi dintre cei care nu vroiau să voteze Falcă. S-a apelat la orice pentru ca Falcă să câştige. Şi în ciuda acest