Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democrat-liberalii suceveni îl vor pe Predoiu candidat la alegerile prezidențiale

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 28 octombrie 2013 ·

Democrat-liberalii suceveni vor ca prim-vicepreședintele partidului, Cătălin Predoiu, să fie candidatul PDL la alegerile prezidențiale de anul viitor. Ei și-au exprimat dorința în cadrul alegerilor interne care au avut loc sâmbătă, votând pentru Cătălin Predoiu în proporție de 91,72%. Vicepreședintele PDL pe Regiunea de Nord-Est, deputatul Ioan Balan, a declarat că ceilalți doi candidați înscriși în cursă, Gheorghe Falcă și Simona Crețu, au obținut 7,04% din voturile valabil exprimate, respectiv 0,32%. Din cei 8.726 de membri ai PDL Suceava, la urne s-au prezentat 8.044, adică 92,19%. Un număr de 125 de buletine de vot au fost anulate. În cifre absolute, Cătălin Predoiu și-a adjudecat 7.333 de voturi, Gheorghe Falcă 558, iar Simona Crețu doar 28 de voturi. În judeţul Suceava au fost organizate şapte secţii de votare, în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi în oraşele Gura Humorului şi Siret.

Balan: A fost o experiență importantă pentru PDL

Cătălin Predoiu a fost preferat drept candidat la președinția României și de celelalte organizații PDL din Regiunea de Nord-Est. Potrivit deputatului Ioan Balan, Cătălin Predoiu a fost votat de 87,62% dintre membrii PDL care au venit la vot în cele șase județe componente ale Regiunii de Nord-Est, Gheorghe Falcă de 10,38%, în timp ce Simona Creţu a fost votată de doar 1,67% dintre alegătorii PDL. „În cele 41 de secții de votare din Regiunea de Nord-Est, votul s-a desfășurat în condiții corecte. A fost o experiență importantă pentru PDL, având în vedere că aceste alegeri interne au pus în mișcare activul de partid. Un lucru important pe care l-am sesizat în dialogul cu membrii de partid a fost acela că se dorește inițierea unor discuții cu partidele de dreapta pe principiile din fosta Alianță D.A.”, a declarat vicepreședintele PDL pe Regiunea de Nord-Est.

Fl

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%

HotNews acum o ora
Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Albă, după ce președintele american Donald Trump le-a crescut succesiv în ultimele zile într-o spirală de represalii comerciale reciproce între cele două țări, scrie AFP. Casa

USR a votat susținerea lui Nicușor Dan. Elena Lasconi spune că nu va renunța

Mediafax acum o ora
În cadrul ședinței Comitetului Politic din USR, 168 de persoane au votat pentru susținerea lui Nicușor Dan, iar 50 au votat împotrivă. Au fost șapte persoane care s-au abținut de la vot. Ședința a durat aproape 3 ore. Elena Lasconi a insistat în șed

Victor Ponta, după ce a fost somat de Marcel Ciolacu să se retragă: „Îl asigur că voi fi ales președinte și îl voi da afară”

HotNews acum o ora
„Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă rapid din funcția de premier – altfel îl voi da eu afară după ce ajung președinte!”, a reacționat joi, într-o declarație pentru HotNews, Victor Ponta, după ce Marcel Ciolacu i-a cerut anterior în cursu

Victor Ponta: Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier - altfel îl voi demite eu, imediat ce voi ajunge preşedinte/ Şi, spre deosebire de alţii, nu îi garantez nici măcar un avion privat pentru plecare

News.ro acum 50 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta afirmă că Marcel Ciolacu ”ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier”, adăugând că, în caz contrar, îl va demite când va ajunge preşedinte. ”Şi, spre deosebire de alţii, n

Uniunea Europeană urmează să lanseze negocieri în vederea unui acord de liber-schimb cu Emiratele Arabe Unite, anunţă Ursula von der Leyen

News.ro acum 46 minute
Uniunea Europeană (UE) şi Emiratele Unite Arabe (EAU) urmează să lanseze negocieri în vederea unui acord de liber-schimb, anunţă joi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP. Uniunea încearcă să-şi diversifice tot mai mu

Prada a anunțat că va cumpăra Versace. Câte miliarde de euro sunt cheltuite în cea mai mare afacere de lux a anului

Libertatea acum o ora
Prada achiziționează Versace pentru aproape 1,4 miliarde de dolari, anunță The New York Times. Această tranzacție marchează cea mai mare achiziție din industria de lux a anului și semnalează încrederea continuă în brandurile italiene de prestigiu.

Vremea rea face ravagii! Un copac a căzut pe o mașină aflată în mișcare, pe Splaiul Unirii din București

Gandul acum 20 minute
Vremea rea face ravagii. Un autoturism în mișcare a fost lovit, joi, de un copac care s-a părbușit din cauza condițiilor meteorologice. Accidentul s-a produs pe Splaiul Unirii din București. Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire l

Ministerul Mediului, prezentând datele unui studiu: Conform analizelor realizate la peste 24.000 de probe recoltate din 25 de judeţe, în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun

News.ro acum 3 ore
Datele unui studiu realizat recent şi prezentat, joi de oficialii Ministerului Mediului, arată că în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun. Reprezentanţii Ministerului Mediului au anunţat, joi, rezultatele preliminare ale s

David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani) a câștigat al doilea titlu național în 2025, impunându-se în proba în care este campion olimpic en-titre, cea de 200 m liber. David Popovici nu va concura vineri la Campionatele Naționale de Seniori, Tineret și Juniori I-I

Crin Antonescu adresează câteva întrebări instituţiilor statului, după declaraţia lui Ponta: Retrage-l, domnule Ghiţă, te face de râs, ne face de râs pe toţi! Românii merită să afle nivelul trădării!

News.ro acum o ora
Crin Antonescu adresează, joi, câteva întrebări instituţiilor statului, după declaraţia lui Victor Ponta că a decis în 2014 deschiderea Porţilor de Fier, pentru a salva inundarea oraşului Belgrad. El îl acuză pe Ponta de trădare: ”Retrage-l, domnule

Vremea

București
acum

joi

1°/13°
vin.

-2°/11°
sâm.

3°/10°
dum.

6°/15°
Iasi
acum

joi

0°/6°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
Constanta
acum

joi

0°/13°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
Timisoara
acum

joi

2°/10°
vin.

-4°/15°
sâm.

6°/14°
dum.

5°/19°