Un aliat preţios şi util, într-o perspectivă organizată, în sprijinul vârstnicilor, a complexelor nevoi ale acestora, lipsea „coaliţiei“ geriatrie şi gerontologie/gerontologie socială/geronto-psihiatrie/îngrijiri paliative geriatrice/sociologia îmbătrânirii. Este vorba de psihologie – psihologia îmbătrânirii, psihologia geriatrică –, care şi-a adunat forţele şi s-a aliniat parteneriatului cu celelalte discipline, spre a contribui la calitatea vieţii vârstnicilor, la cunoaşterea şi ameliorarea suferinţelor acestei categorii importante a populaţiei. Nu se poate nega că existau şi înainte preocupări ale unor psihologi pentru grupul persoanelor vârstnice, dar de acum există şi un cadru bine organizat, atât de necesar unei mai bune mobilizări şi angajări într-o activitate spre care, din păcate, nu se îndreaptă atât de mulţi profesionişti pe cât ar fi de necesar. Acest cadru este Societa Publicitate tea Română de Psihogeriatrie, care îşi propune să adune în rândurile sale psihologi cu deschidere şi preocupări pentru grupul persoanelor vârstnice. Acest nou for profesional şi ştiinţific a apărut graţie unui entuziast psiholog clinician, universitarul ieşean Romeo Panaitescu. La această societate a psihologilor au aderat şi medici geriatri, psihiatri, medici de familie, sociologi şi asistenţi sociali, kinetoterapeuţi, premisă a unei colaborări multidisciplinare, obligatorie în abordarea subiectului vârstnic. De altfel, înainte de oficializarea societăţii, s-au organizat dezbateri ale psihologilor din domeniul geriatriei, în cadrul unor conferinţe găzduite la Piatra Neamţ. A şasea conferinţă naţională de psihogeriatrie cu participare internaţională, organizată de tânăra societate ştiinţifică, a avut loc recent, tema aleasă – Punte între generaţii – urmărind, între altele, să identifice căile prin care generaţiile tânără şi adultă se pot solidariza cu generaţia vârstni