Operatorul de transport aerian "Emirates Airline" se află în negocieri avansate cu "Boeing" Co. din SUA pentru achiziţia a până la 100 de avioane de pasageri (de cursă lungă), într-o tranzacţie record, care ar putea depăşi 30 de miliarde de dolari, anunţă Financial Times.
Compania aeriană arabă a informat că ar putea anunţa contractul cu "Boeing" la salonul aeronautic din Dubai, programat pentru luna noiembrie, însă a subliniat că nu a fost finalizată deocamdată vreo înţelegere. Oficialii "Boeing" au refuzat să comenteze pe marginea unei eventuale afaceri.
"Emirates" negociază cu "Boeing" să devină unul dintre primii clienţi ai modelului îmbunătăţit al aeronavei 777 (777X). "Suntem în negocieri avansate. Cred că indiferent de ce se întâmplă, va exista o comandă semnificativă de noi modele 777", a declarat preşedintele "Emirates" Airline, Tim Clark.
Compania evaluează o comandă între 100 şi 175 de aeronave 777X, însă o sursă apropiată situaţiei a declarat că probabil vor fi cumpărate circa 100 de avioane.
777X ar putea avea un preţ de catalog de 400 de milioane de dolari, a spus Clark.
ALINA VASIESCU Operatorul de transport aerian "Emirates Airline" se află în negocieri avansate cu "Boeing" Co. din SUA pentru achiziţia a până la 100 de avioane de pasageri (de cursă lungă), într-o tranzacţie record, care ar putea depăşi 30 de miliarde de dolari, anunţă Financial Times.
Compania aeriană arabă a informat că ar putea anunţa contractul cu "Boeing" la salonul aeronautic din Dubai, programat pentru luna noiembrie, însă a subliniat că nu a fost finalizată deocamdată vreo înţelegere. Oficialii "Boeing" au refuzat să comenteze pe marginea unei eventuale afaceri.
"Emirates" negociază cu "Boeing" să devină unul dintre primii clienţi ai modelului îmbunătăţit al aeronavei 777 (777X). "Suntem în negocieri avansate. Cred că indiferent de ce s