Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infotrip pentru jurnaliștii germani, care au aflat despre frumusețile Brașovului

Publicat in News Brasov, luni 28 octombrie 2013 ·

„Mai aveți de lucrat la imaginea României, dar cu aceste minunății vă va merge foarte bine”. „Am văzut pentru prima oară în viața mea, cum se fabrică mangalul și am rămas uimit, ca și de alte lucruri făcute după metode uitate în alte părți ale lumii”.

Au fost doar două dintre opiniile exprimate de cei 16 jurnaliști germani de presă scrisă și audiovizuală care au vizitat săptămâna trecută câteva localități ardelene, printre care Viscri, Hărman și Brașovul.

„Oaspeții reprezintă cele mai importante publicații și televiziuni din Germania, care au venit pentru a descoperi minunățiile pe care le putem oferi în zona Transilvaniei și nu numai, cu un accent special pus pe bisericile fortificate săsești și pe moștenirea săsească din Transilvania”, a precizat Emanuel Cernat, consilier diplomatic ministrul Turismului.

Șeful delegației a fost Manfred Schmitz-Kaiser, consulul onorific al României în Landul Baden-Württemberg, totodată și vicepreședintele L-Bank, una dintre cele mai mari bănci de stat din Germania. „România este cunoscută în Germania, prin intermediul firmelor din landul nostru care și-au deschis fabrici în Brașov, Sibiu sau Timișoara, cu ajutorul băncii al cărei vicepreședinte sunt, dar scopul vizitei noastre este să promovăm mai mult turismul care se poate practica în această țară”, a spus acesta.

Turul a plecat din Sibiu și au fost vizitate printre altele Biertanul, Copșa Mare, Sighișoara, Viscri, Hărmanul, Brașovul și Cisnădioara. Momentul promovării prin intermediul jurnaliștilor specializați în turism a fost bine ales, declară cel care a organizat itinerariul.

„Știți că zonele clasice de tursim ale Germaniei sunt acum mai dificile, nordul Africii, Orientul Apropiat și o serie de turiști germani o să se orienteze spre alte ținte. Și așa am luat noi acest obiectiv, să să spunem în plan, ca să promovăm deocamdată, să spunem, zona cen

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl cheamă pe Donald Trump la o nouă dezbatere televizată, cu doar câteva zile înainte de alegeri

Ziare.com acum 22 minute
Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, îl invită pe contracandidatul ei republican, Donald Trump, la o nouă confruntare televizată, care ar urma să se desfășoare cu doar câteva ore înainte de alegerile prezidențiale din SUA. Candidata democra

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de incertitudine

News.ro acum 23 minute
Emmanuel Macron a numit sâmbătă cei 39 de membri ai guvernului de dreapta al lui Michel Barnier, rod al unei coaliţii fragile între tabăra prezidenţială şi Les Républicains, în încercarea de a pune capăt celei mai grave crize politice a celei de-a c

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 46 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 22 minute
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 3 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 10 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°