Băieţii de la “Direcţia 5” vin din nou în faţa publicului, de data aceasta pe 30 octombrie, la Sala Palatului, unde promit o seară de neuitat. Astfel că, pe 30 octombrie, membrii trupei vor fi din nou romantici pe scena Sălii Palatului.
La fondare, în anul 1991, formatia "Directia 5" era reprezentată de Cătălin Onoiu (clape), Florin Ionescu (tobe, voce), Răzvan Mirică (chitară, voce), Vlaicu Giurgea (chitară), Dragoş Badoi (voce) şi Marian Ionescu (bass, pian). Albumul de debut a fost lansat în anul 1992 şi s-a intitulat "La vulturul de mare cu peştele în ghiare". În acelaşi an, grupul a interpretat două piese la festivalul de la Bregenz, în Austria, fapt care le-a adus premiul II.
Anul 1996 aduce o importanţă ruptură în grup. Răzvan Mirică, Cătălin Onoiu şi Florin Ionescu se retrag, spunând că această formulă este de fapt Direcţia 5. Astfel, între 1996 - 1997, în România erau doua trupe Direcţia 5, una aflată sub conducerea lui Florin Ionescu şi cealalta condusa de Marian Ionescu, care se intitula Directia 5 şi Loredana şi care la scurt timp se destramă. În anul 1998, Marian Ionescu reînfiinteaza Directia 5 într-o noua formula cooptându-i pe Marius Keseri (tobe), Nicu Damalan (chitara) si Cristi Enache (voce). De-a lungul carierei, Direcţia 5 a devenit una dintre cele mai iubite trupe, a lansat 15 albume cu multe hituri şi a obţinut premii importante pentru performanţele muzicale.
Băieţii de la “Direcţia 5” vin din nou în faţa publicului, de data aceasta pe 30 octombrie, la Sala Palatului, unde promit o seară de neuitat. Astfel că, pe 30 octombrie, membrii trupei vor fi din nou romantici pe scena Sălii Palatului.
La fondare, în anul 1991, formatia "Directia 5" era reprezentată de Cătălin Onoiu (clape), Florin Ionescu (tobe, voce), Răzvan Mirică (chitară, voce), Vlaicu Giurgea (chitară), Dragoş Badoi (voce) şi Marian Ionescu (bass, pian). Al