De mici, suntem învăţaţi că Maramureşul e o zonă specială, iar maramureşenii sunt nişte oameni deosebiţi. Suntem, cu toţii, mândri de Maramureş şi de originea noastră maramureşeană. De ce? Ce face special acest colţ de ţară? Care sunt cele mai reprezentative personalităţi şi momente din istoria locală? Ce elemente alcătuiesc brand-ul numit Maramureş? Şi dacă maramureşenii au fost mereu viteji şi curajoşi, cum au fost „duşmanii” lor şi, mai ales cine? Sunt câteva întrebări la care GAZETA de Maramureş a vrut să afle răspunsul printr-un sondaj realizat cu mijloace proprii, pe un eşantion reprezentativ de persoane. Rezultatele sunt cel puţin surprinzătoare.
Românilor (iar maramureşenii nu fac excepţie) le place istoria. Dar nu neapărat istoria adevărată. Ci istoria povestită, istoria din manuale, din legende, din clişee şi, mai ales, din filme. De-a lungul vremii, în mentalitatea colectivă s-au impus o serie de stereotipuri, ridicate cu vremea la rangul de adevăr absolut. Nimeni n-o să mai contrazică azi afirmaţia că Mihai Viteazul a unit la 1600 Ţările Române, deşi acestea erau unite deja în 1595, sub Sigismud Batory.
Apoi, deşi au trecut 23 de ani de la Revoluţie, educaţia comunistă îşi face încă simţită prezenţa. În istorie, cei 23 de ani numiţi de noi drept o tranziţie nesfârşită sunt doar un mizilic. Pentru apariţia unei noi generaţii e nevoie de cel puţin 25 de ani. Ciudat e că, nici tinerii care s-au şcolit după 1989 nu par să-şi fi schimbat prea mult mentalitatea faţă de părinţii lor, semn că istoria se învaţă întâi în familie.
Maramureşul a fost întotdeauna un ţinut care a devenit sinonim cu vitejia şi patriotismul. Sau cel puţin aşa ne place nouă să credem. Aproape toţi locuitorii judeţului sunt mândri de originea lor şi afirmă cu mândrie că sunt descendenţi ai dacilor liberi, sunt urmaşii voievozilor Bogdan şi D
