Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Decât pe locul 13-14, mai bine nu mai stau în Liga I"

Publicat in Monitorul de Botosani, luni 28 octombrie 2013 ·

Valeriu Iftime, principalul finanţator al FC Botoşani, susţine că echipa a demonstrat că are potenţial, dar trebuie să muncească mai mult.

Reporter: - Domnule Valeriu Iftime, FC Botoşani a pierdut şi cu Petrolul. Sunteţi dezamăgit de rezultat având în vedere că înaintea partidei aţi mizat pe cel puţin un egal?

Valeriu Iftime: - Normal că sunt supărat. Petrolul era o echipă de bătut. E adevărat că au jucători valoroşi, însă nu sunt supereroi. Puteam să-i batem sau să scoatem măcar un egal, însă pentru aceasta trebuia ca jucătorii noştri să depăşească. Dacă erau mai concentraţi, mai încrezători şi mai devotaţi, reuşeau să nu piardă. Ori ei au intrat cu multă frică şi resemnaţi. A fost ca un film în care cu toţii ştiam care va fi finalul. Cel puţin impresia asta mi-au lăsat-o mie. E ca şi cum m-aş fi dus la un bal cu prinţesa, dar ştiam că acolo oricum mi-o va fura cineva. Păi atunci, de ce să mă mai duc la bal?

- După meci nu aţi venit la vestiare, aşa cum aţi făcut la celelalte partide de acasă, nu aţi mai dat nicio declaraţie...

- Am plecat dezamăgit. Eram prea supărat şi nu am vrut să dau în jucători sau în Popovici (n.r. - antrenorul FC Botoşani), pentru că de lăudat nu puteam să-i laud, după ce au pierdut. Să încep să dau declaraţii că am pierdut nemeritat sau să ne plângem că am luat gol pe final, ar fi însemnat să mint şi nu vreau acest lucru. Eu nu am cum să fiu mulţumit când iau bătaie. S-ar putea să se supere din nou pe mine Popovici, însă şi la acest meci mi s-a părut că a fost puţin lipsit de inspiraţie în alcătuirea primului 11. Eu, dacă eram antrenor, nu jucam niciodată cu Ghinga ca mijlocaş, pentru că nu e locul lui. L-a mai încercat pe Vaşvari ca mijlocaş dreapta în alte meciuri şi, la fel mi se pare, că nu e tocmai locul lui pe acest post. Cel mai bine e să laşi jucătorii să joace ce ştiu, pe ce posturi se simt ei cel ma

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 12 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°