Melania Renghea, poliţista din judeţul Olt care a acuzat nume grele din Poliţia judeţeană că ar fi violat-o, riscă, până la dovedirea acestor declaraţii, să ajungă după gratii după ce a recunoscut că şi-a înjunghiat intenţionat fostul superior, şi el menţionat printre persoanele care ar fi „violat-o”. Momentul de sinceritate a avut loc luni – 28 octombrie, cu prilejul unei noi înfăţişări în procesul unde e acuzată de tentativă de omor calificat.
Însoţită de soţul ei, Relu Renghea, precum şi de băieţelul ei de şase luni, poliţista Melania Celestina Renghea (29 ani) s-a prezentat la înfăţişarea de luni alături de noul ei avocat, Claudiu Brenciu. Acesta, după ce a studiat dosarul clientei sale, se pare că a ajuns la concluzia că este mai bine ca aceasta să-şi recunoască fapta în faţa instanţei. Procedând în acest fel, avocatul speră să obţină minimul pedepsei pentru infracţiunea de care este acuzată clienta sa – tentativă de omor calificat, pentru care legea prevede până la 25 de ani închisoare. Mai exact, angajata Ministerului de Interne, aflată acum în concendiu de maternitate, a recunoscut că l-a înjunghiat cu intenţie pe fostul ei superior direct, comisarul-şef Gheorghe Barbu, în seara de 26 decembrie 2012, în maşina acesteia. Deşi ea a declarat poliţiştilor că a făcut acest lucru în încercarea de a se apăra de Barbu pentru că acesta ar fi vrut să o violeze, se pare că acest lucru nu a putut fi dovedit.
“Recunosc comiterea faptei penale şi sunt de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor din dosarul de urmărire penală, pe care le cunosc şi mi le asum. Nu solicit administrarea de probe noi cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere”, a spus Melania Renghea în faţa judecătorului Gheorghe Biolan de la Tribunalul Olt.
“Este foarte bine că dna Renghea a recunoscut că este vinovată”
Recunoaşterea faptei de către poliţistă l-a determinat pe