Cel mai stimat dintre antrenorii din handbalul romașcan a trecut la cele veșnice duminică, 27 octombrie, pe patul de spital. Înmormântarea va fi miercuri, 30 octombrie, la Cimitirul “Eternitatea”, la ora 11.
Handbalul românesc este în doliu. Inima profesorului Dan Moisii, director tehnic al echipei HCM Roman și cadru didactic la Liceul cu Program Sportiv, a încetat să mai bată, duminică seară, 27 octombrie, după o suferință cruntă, în ultimele două luni, în urma unui atac cerebral, care l-a ținut în pat, la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Dan Moisii împlinise cu exact o lună în urmă, în 27 septembrie 2013, 63 de ani, aniversare de care nu s-a putut bucura. A luptat cu moartea până în ultima clipă, dorința cea mare fiind aceea de a mai vedea, la joc și la antrenamente, handbalistele de la HCM Roman, cărora le-a fost ca un tată iubitor. Mereu a avut o vorbă bună pentru ele și pentru oricine din jurul său. Tot timpul cu zâmbetul pe buze, mereu pus pe glume, a adus bună dispoziție. Profesionist în adevăratul sens al cuvântului, a format sportivi de valoare, a format oameni, în primul rând. Lasă un gol mare în sufletele celor care l-au cunoscut și, inevitabil, l-au apreciat. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Ziarul de Roman transmite condoleanțe familiei îndoliate, soției Felicia, copiilor Oana și Bogdan, nepoților Maria Bogdana și Gabriel Tudor.
Dan Moisii, handbalistul cu trei peceți: Roman, Bacău, Vaslui
Distanță scurtă de la vorbe și până la fapte ar fi, pe scurt, caracteristică a profesorului Dan Moisii. A început cariera sportivă în atletism, fiind și campion național la juniori II. A jucat handbal în diviziile A și B, fiind ulterior membru fondator al echipei HCM Roman cu care a promovat în Liga Națională în 2004, ca antrenor secund. A fost coleg de armată, în regimentul “Tudor Vladimirescu”, cu Aurel Beldeanu, Dudu George