Un bărbat din Sibiu a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu după ce a fost bătut de doi tineri în faţa unui club din centrul oraşului.
Incidentul s-a petrecut sambata noaptea spre duminică, în timp ce victima, împreună cu soţia, au ieşit din localul unde,cu putin timp în urmă, avuseseră o altercaţie cu un bărbat. Intrucât bataia de pe strada Ioan Raţiu a degenerat, persoanele aflate în zonă au cerut ajutorul poliţiei pe numarul de urgenţă 112 pentru a aplana conflictul.
"IPJ Sibiu a fost sesizat telefonic de catre un cetatean că în faţa unui club situat în municipiul Sibiu are loc o altercaţie în care sunt implicaţi trei barbati", a declarat pentru citynews.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Anca Bleoanca.
Cei doi agresori, tineri de 21 si 22 de ani, au fost sancţionaţi cu avertisment si amendă de 200 de lei pentru perturbarea liniştii publice iar victima a refuzat, în primă fază, să fie transportată la spital după ce a primit asistenţă de la un echipaj medical.
După cateva ore de la bataie, barbatul agresat de cei doi a inceput să se simtă tot mai rau şi s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu cu răni grave la nivelul capului.
Potrivit oficialilor SCJS, pacientul a fost internat pe Secţia de Neurochirurgie fiind diagnosticat cu "traumatism cranio-cerebral prin agresiune, fractura cominutiva cu infundare, hemoragie subarahnoidiana şi hematom epicranian". Până luni, 28 octombrie, partea vatamată nu a depus plângere la Poliţia Municipiului Sibiu pentru agresiune.