Giorgi Margvelașvili: „Aceste alegeri vor aduce consolidarea democrației și a cursului politic.”
Autoritățile electorale din Georgia spun că Giorgi Margvelașvili este pe cale să câștige categoric alegerile prezidențiale de duminică. Potrivit rezultatelor preliminare, candidatul coaliției de guvernare „Visul Georgian” a obținut peste 60% din voturi și l-a învins convingător pe Davit Bakradze, apropiatul președintelui actual, Mihail Saakașvili.
Victoria lui Giorgi Margvelașvili, un politician puțin cunoscut, va încheia tranziția puterii în Georgia, care a început în octombrie anul trecut.
Atunci, coaliția „Visul Georgian” a premierului miliardar Bidzina Ivanișvili a învins la alegerile parlamentare Mișcarea Națională Unită a președintelui Mihail Saakașvili. A urmat un an de conviețuire politică incomodă.
Odată cu alegerea noului președinte, împuternicirile șefului statului în Georgia se reduc, trecând la primul ministru, datorită unei reforme constituționale. Aceasta a fost gândită de Saakașvili încă pe când înfrângerea partidului său nu se întrezărea. Analiștii spuneau că și-ar fi făcut planuri să devină el premier, după încheierea celui de-al doilea mandat prezidențial. Mandatul lui Saakașvili se încheie acum, după 10 ani la conducerea Georgiei, dar situația s-a schimbat.
După anunțarea rezultatelor preliminare ale alegerilor prezidențiale de duminică, Saakașvili și-a exprimat dezamăgirea. El a spus că înfrângerea lui Davit Bakradze, candidatul mișcării sale, reprezintă „un regres serios pentru Georgia și perspectivele ei”.
Cu toate acestea, a spus Saakașvili, voința alegătorilor trebuie respectată: „Alegerile prezidențiale au avut loc deja. Georgia a ales un nou președinte. Aș dori să mulțumesc fiecărui alegător care a luat parte pentru că, indiferent de rezultate, orice scrutin ajută întotdeaun