Florin Jurebie, alături de mai multe rude ale sale, este în proces cu el însuşi, dar în calitate de primar al Comunei Săcelu, pentru recuperarea unor sume de bani de la Primărie. Procesul vizează nişte datorii de peste 800.000 de lei (200.000 de euro) şi a fost pierdut de debitor, în speţă Primăria şi Consiliul Local Săcelu, instanţa dispunând poprirea pe conturi. Jurebie are dublă calitate în acest proces, fiind şi intimat şi pârât. Mai interesant, dacă Jurebie – primarul pierde definitiv procesul în faţa lui Jurebie – reclamantul, va trebui să i se reţină din salariu 30% pentru a plăti din datorie.
Acţiunea în instanţă îi aparţine lui Cioc Ioan şi este făcută împreună cu primarul Jurebie Florin şi câteva rude ale sale, respectiv Jurebie Eugenia, Jurebie Cristian Mihail şi Jurebie Gabriel. Dosarul a fost înregistrat în aprilie 2013 şi vizează nişte datorii pe care Primăria şi Consiliul Local Săcelu le au faţă de creditori. După câteva termene la Judecătoria Novaci, instanţa a decis să respingă cererea, obligându-l pe Cioc la cheltuieli de judecată în valoare de 1.000 de lei. Decizia a fost luată de Judecătoria Novaci pe 5 iulie însă nu a fost definitivă, putând fi atacată cu apel la instanţa superioară, respectiv Tribunalul Gorj, lucru pe care unul din reclamanţi l-a şi făcut. Instanţa de la Târgu Jiu a fost, se pare, mult mai favorabilă reclamanţilor astfel că, vineri, pe 25 octombrie, s-a pronunţat în favoarea apelanţilor, schimbând sentinţa dată de magistraţii din Novaci. Astfel, a validat cererea de poprire pe conturile Primăriei Novaci pentru suma de 815.420 lei, reprezentând despăgubiri către familia Jurebie şi Cioc Ioan. Nici această sentinţă nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile, astfel că, deocamdată, Primăria Săcelu rămâne cu banii în conturi. Ca de altfel şi primarul din Săcelu, Florin Jurebie, care, dacă va p