Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şahul la catalog. Sportul minţii va fi legiferat ca materie opţională în şcolile primare din România

Publicat in Adevarul, luni 28 octombrie 2013 ·

Un proiect aflat în discuţie de mai mulţi ani, privitor la introducerea şahului ca materie de predare în şcolile primare, a fost definitivat de Federaţia Română de Şah şi va fi înaintat spre aprobare Ministerului Tineretului şi Sportului.

Conducerea Federaţiei Române de Şah (FRS) a prezentat la Iaşi proiectul pe care-l va înainta oficialilor din Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), vizând introducera şahului ca materie opţională în şcolile primare din România.

Proiectul a fost gândit în urmă cu câţiva ani, dar abia acum s-a ajuns la o formă finală. Potrivit celor din FRS, oficialii din Guvern au dat asigurări că proiectul va fi aprobat prin ordin ministerial şi că va fi aplicat începând cu anul şcolar viitor, 2014-2015.

Practic, ar urma că directorii fiecărei şcoli din România să decidă dacă vor să introducă o oră de şah pe săptămână, ca materie opţională, pentru clasele I-IV.

La conducerea FRS a ajuns pe 20 septembrie 2013 deputatul ieşean USL Sorin Iacoban. Acesta susţine că a avut deja discuţii cu şefii mai multor inspectorate şcolare din ţară, care s-au arătat interesaţi să aplice proiectul.

"Sperăm ca mulţi dintre copii să ajungă la finalul clasei a IV-a să joace şi cu spatele, cum se spune, în orb. Pornim în clasa I cu tehnici de bază: aşezarea tablelor, aşezarea pieselor. Se învaţă procedeele tactice, schemele de deschidere, legarea, atacul dublu, şahul prin descoperire, plus procedee mai complicate, cum ar fi tehnici de joc la mijlocul tablei, cum să întindă o capcană sau cum să iasă dintr-una. În acest moment, avem în Iaşi câteva clase cu regim sportiv şi acele clase au câte patru ore pe săptămână", a precizat Vladimir Danilov, secretarul general al Federaţiei Române de Şah.

În Iaşi, mai există două şcoli generale în care şahul este predat copiilor de clasele I-IV, în cadrul unui proiect-pilot, iar elevii chiar sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 53 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Peiu (AUR): România a fost vândută pe datorie.Toți au știut, toți au tăcut, toți trebuie să răspundă

Mediafax acum 35 minute
„Ne aflăm în fața unui caz de complicitate politică în formă continuată, care a dus la o catastrofă economică. Ciolacu, Ciucă, Iohannis – toți acești oameni, aflați în fruntea statului în 2024, au fost avertizați oficial, în scris, de apariția unei

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 59 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°