Vin vremuri grele pentru Sorin Bucurescu, scandalul de anul trecut cu Agenţia Naţională de Integritate părând acum o simplă joacă de copii pe lângă „surprizele” pe care i le-au rezervat anchetatorii. Edilul din Slivileşti a fost citat ieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, unde a fost audiat mai bine de o oră, la final el aflând că împotriva sa a fost dispusă începerea urmăririi penale.
Bucurescu a fost citat la Parchet pentru ora 12.00, având calitatea de „învinuit”, la vreo câteva minute după ora menţionată primarul prezentându-se în faţa procurorului Laurenţiu Grecu. Având în mână mai multe hârtii, edilul nu a vrut să le spună jurnaliştilor despre ce este vorba, menţionând doar că „nu ştiu”. Livid şi tras la faţă, mult mai tăcut faţă de cum îl ştie toată lumea, primarul de abia a schimbat câteva vorbe cu jurnaliştii care doreau să afle ce calitate are în dosar, la finalul audierilor acesta plecând şi mai grăbit, fără să facă vreo declaraţie menită să clarifice lucrurile.
Minciuni la instanţă
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a informat însă oficial că faţă de primarul din Slivileşti s-a dispus începerea urmăririi penale sub acuzaţia de mărturie mincinoasă. Pe 16 octombrie, edilul a fost audiat ca martor în procesul „Lotului Fluerătoru” şi acolo nu ar fi spus tot adevărul, Pandurul relatând la vremea respectivă că pe parcursul audierilor, Bucurescu a fost vorbăreţ doar în prima parte a procesului. Ulterior, când întrebările au devenit mai dificile, edilul a precizat că „nu mai ştiu”, „nu îmi amintesc”, etc., lucru cu care, cel mai probabil, procurorii nu au fost de acord, date fiind alte declaraţii anterioare ale edilului.
Mai mult, în declaraţia din faţa instanţei, Bucurescu i-a indicat ca vinovaţi pentru situaţia drumului de la Ştiucani spre Ploştina nu pe inculpaţii din „Lotul Fluerătoru”, ci pe şefii fostei Soci