News Reprezentanţii PNL şi PER Botoşani au semnat un protocol de colaborare la nivel judeţean. Acest protocol nu încalcă înţelegerea dintre liberali şi social democraţi iar reprezentanţii PNL spun că pot încheia astfel de protocoale de colaborare şi cu alte partide.
“Am avut un birou politic în care protocolul a fost aprobat. Protocolul are nişte obiective generale pe care de comun acord le-am stabilit. La nivelul Consiliului Judeţean, Partidul Ecologist are un consilier. Mai are un consilier un municipal, un primar. Este un lucru benefic”, a spus Gheorghe Sorescu, prim vicepreşedinte PNL Botoşani.
Ecologiştii susţin că în perioada imediat următoare se vor semna protocoale între PNL şi PER, în mai multe judeţe ale ţării.
“Este un semnal pentru unificarea forţelor de dreapta. Tot ce înseamnă partide de dreapta, mai mici, trebuie să găsească o pălărie mare şi vizibilă. Sperăm să generalizăm. Noi am avut biroul naţional în această săptămână şi am propus protocolul de colaborare cu PNL. Acesta este primul protocol la nivel naţional. Urmează săptămâna viitoare la Suceava şi Tg. Mureş ”, a spus Daniel Alexandru. Ecologiştii susţin că i-au invitat şi pe democrat liberali să se alăture unei alianţe de dreapta dar deocamdată nu au priit un răspuns pozitiv.
News Reprezentanţii PNL şi PER Botoşani au semnat un protocol de colaborare la nivel judeţean. Acest protocol nu încalcă înţelegerea dintre liberali şi social democraţi iar reprezentanţii PNL spun că pot încheia astfel de protocoale de colaborare şi cu alte partide.
“Am avut un birou politic în care protocolul a fost aprobat. Protocolul are nişte obiective generale pe care de comun acord le-am stabilit. La nivelul Consiliului Judeţean, Partidul Ecologist are un consilier. Mai are un consilier un municipal, un primar. Este un lucru benefic”, a spus Gheorghe Soresc