Piaţa imobiliară se dezgheaţă încet. De la bănci, se obţin încă greu credite pentru case. Iar oferta de case e încă restrânsă. Vânzătorii, cei mai mulţi dintre ei, aşteaptă să treacă criza şi să urce din nou preţurile. Deşi, în viitorul previzibil, nu cred că vom mai vedea preţurile caselor alergând.
N-ar fi poate rău să ne amintim ce spunea Alan Greenspan, fost guvernator al Băncii Centrale a Statelor Unite, într-o conferinţă rostită la Seul, la 12 aprilie 2006, transmisă prin satelit în toată lumea. Plecând de la observaţia că, la nivel global, valoarea de piaţă a activelor (îndeosebi terenuri, case, acţiuni) a crescut mai iute decât Produsul Intern Brut nominal, Greenspan opina atunci că “actuala situaţie nu va persista”. O criză mai putea fi, probabil, evitată. De altfel, însăşi semnalul dat de Greenspan avea un rol preventiv. Fostul numărul unu al politicii monetare americane le-a transmis factorilor de decizie din lume un mesaj având în subtext ceva de felul: “Nu mai staţi cu mâinile încrucişate, luaţi din vreme măsuri ca să nu vă treziţi cu criza peste voi”.
Cine să-l fi auzit? Toţi cei atenţionaţi erau ocupaţi până peste cap să se înfrupte din boom-ul ce rezultase dintr-un nemaivăzut exces: dobânzi mici şi credite multe, într-un moment în care toţi ochii erau aţintiţi spre consum. Circulaţia terenurilor s-a intensificat, construcţia de case a luat amploare. Dar cererea a luat-o cu mult înaintea ofertei. Legea pieţei a împins preţurile în sus, tot mai în sus, atât la case, cât şi la terenuri. Oamenii se împrumutau de la bănci şi cumpărau case. Iar când preţurile urcau, casele dobândeau valori noi şi puteau fi garantate noi împrumuturi. Şi erau cumpărate alte case. Mai scumpe. Când însă preţurile, care ajunseseră la un entuziasm frenetic şi urcau neîncetat, n-au mai putut să fie plătite, pentru că urcaseră cu nesăbuinţă, piaţa s-a prăbuşit.
