Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte – Aleea Trandafirilor A FOST REAMENAJATĂ O NOUĂ PARCARE

Publicat in Ziar Dambovita, luni 28 octombrie 2013 ·

Iată că începutul acestei săptămâni aduce o nouă parcare reamenajată într-unul dintre cele mai vechi cartiere ale municipiului Târgovişte – Aleea Trandafirilor. La finalul săptămânii trecute, întregul executiv al primăriei a făcut o vizită pe teren, în vederea verificării stadiului lucrărilor.

“Am făcut ceea ce era normal să facem. Nu puteam să lăsăm locuitorii din Aleea Trandafirilor fără să aibă o parcare asfaltată, o parcare modernă. Înainte erau 6 garaje care arătau la fel ca toate garajele din Târgovişte – vechi, ruginite, obosite şi care ocupau domeniul public. Toată zona a fost asfaltată. S-au montat borduri. Acum este o nouă parcare modernă, europeană, într-un cartier care, deşi este vechi, cu siguranţă, până la sfârşitul anului viitor, când PID-ul se va termina, va avea o altă faţă şi va căpăta un alt aspect. În ciuda gurilor rele, care spuneau că executivul primăriei nu are în vedere şi anumite alte zone ale oraşului, respectiv Aleea Trandafirilor, astăzi ţinem să demonstrăm, o dată în plus, că noi, cei de la primărie, tratăm toţi târgoviştenii în aceeaşi măsură şi facem treabă de calitate. Avem o viziune pe care vrem să o implementăm, avem proiecte atât pentru timpul prezent, dar mai ales pentru timpul viitor. Sper ca cetăţenii din Aleea Trandafirilor, şi nu numai ei, să fie mulţumiţi de calitatea lucrărilor. Ca de obicei, când vorbim de o lucrare executată în regim propriu de Primăria Municipiului Târgo-vişte, la cele mai mici preţuri, cu o garanţie de 5 ani”, a declarat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga. “În momentul în care am analizat PID-ul în şedinţa operativă, am sesizat împreună că zona în care ne aflăm era omisă din proiect. Mai sunt şi în alte cartiere zone omise sau scoase de cei care au lucrat la proiectare. Toate aceste proiecte ar fi trebuit să se încadreze într-o anumită valoare, motiv pentru care au fost tăiate anumite lucrări. Est

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov, suspectați de furt de combustibil. Zeci de percheziții în Brașov și Covasna

Adevarul acum 49 minute
Zeci de percheziții au loc miercuri dimineață la sediul RATBV și la locuințele unor angajați ai regiei, într-un dosar de furt calificat deschis de procurorii și polițiștii din Brașov.

Marcel Ciolacu: Veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie și au ajuns la aproape 10,5 miliarde de euro, un RECORD

Gandul acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că veniturile totale la bugetul de stat au înregistrat o creștere de 16% în luna martie şi au ajuns la 10,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un record. „Începem cu o

Guvernul lansează Platforma naţională de raportare unică în învăţământul superior

Mediafax acum 18 minute
„Lansăm azi Platforma naţională de raportare unică în învăţământul superior, finanţată mai ales din fonduri europene”, spune prim-ministrul. El adaugă că platforma reprezintă un sistem modern care va creşte digitalizarea în domeniul educaţiei şi va

Casieriile Modern Calor, închise în minivacanța de 1 mai

Botosani News acum o ora
S.C. Modern Calor S.A. Botoșani aduce la cunoștința clienților săi faptul că, în perioada 1–2 mai 2025, toate casieriile societății vor fi închise, cu ocazia sărbătorilor legale. De asemenea, Biroul Relații cu Publicul din Str. Vârnav (lângă Școala

„Anul Nou care n-a fost”, cel mai premiat film la Gala Gopo ediția 2025

G4Media acum 2 ore
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XIX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfăşurat, marţi seara, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din

Cele cinci lucruri esențiale de care ai nevoie pentru a trece cu bine peste o pană de curent

HotNews acum 3 ore
S-a întrerupt curentul și nimic nu funcționează, cum a fost cazul Spaniei și Portugaliei zilele trecute. Ce mă fac? Aceasta a fost întrebarea cu care s-au confruntat luni milioane de oameni din Spania și Portugalia, în timpul celei mai grave pene de

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Timp mare de așteptare la trecerea pe Podul Dunărea Ruse-Giurgiu

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri, 30 aprilie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00, autoritățile bulgare vor

Gabriela Firea îl acuză pe Nicuşor Dan că se laudă minţind că a plătit datoriile Primăriei găsite la preluarea mandatului

Mediafax acum 2 ore
„Ulciorul nu merge de două ori la apă, iar minciuna are picioare scurte. Mă simt obligată să le spun românilor adevărul, după ce în ultimele zile primarul general al Capitalei, candidat la preşedinţia României, îşi face campanie minţind şi fluturând

Sara, soția premierului israelian Benjamin NETANYAHU, surprinsă la microfon: „Mai puțin de 24 de ostatici sunt în viață în Gaza”

Gandul acum o ora
Într-un moment care a stârnit imediat controverse, Sara Netanyahu, soția premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fost surprinsă la microfon sugerând că „mai puțin” de 24 de ostatici ar mai fi în viață în Fâșia Gaza. Remarca, rostită în timp ce s

Rusia „pregătește ceva” în Belarus, avertizează Zelenski

G4Media acum 46 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că „pregătește ceva” în Belarus în această vară, transmite Sky News. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „În această vară, Rusia pregătește ceva acol

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/25°
joi

14°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

15°
mie.

4°/18°
joi

8°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

7°/22°
joi

10°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

7°/24°
joi

10°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°