Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu, despre `Marşul secuilor`: E inacceptabilă chiar şi simularea unei enclave în România

Publicat in Revista22, luni 28 octombrie 2013 ·

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Focşani, comentând "Marşul secuilor", că inclusiv "simularea" unei enclave pe teritoriul statului român este o acţiune inacceptabilă şi speră ca acest lucru să fie tratat în aceeaşi manieră şi de autorităţi, "cu înţelepciune, dar cu fermitatate".

Antonescu a fost întrebat cum vede acţiunea de duminică prin care maghiarii au constituit un lanţ uman pe 54 de kilometri protestând faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern şi cerând obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. "Poate că acum pentru unii este mai clar de ce PNL s-a opus la descentralizarea, de exemplu, a Poliţiei. Statul român este un stat naţional unitar, deşi este unul din statele europene cu cea mai evoluată legislaţie şi practică privitoare la drepturile minorităţilor. E totuşi un stat unitar şi prima dintre obligaţiile autorităţilor româneşti, indiferent cine s-ar afla la guvernare, indiferent de cine e preşedinte, este aceea de a apăra această unitate şi statalitate. Ceea ce se întâmplă acolo trebuie tratat cu înţelepciune, dar cu fermitate. Nu este acceptabil, şi sper să nu fie acceptabil pentru nimeni dintre forţele politice româneşti, dintre instituţiile statului, constituirea sau cel puţin simularea unei enclave în teritoriul statului român", a replicat Antonescu. "Marele marş al secuilor" s-a încheiat. duminică după-amiază, după ce cei peste 100.000 de maghiari au format un lanţ viu pe o distanţă de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, şi Breţcu, la ieşirea către Bacău, şi după ce preşedintele CNS, Izsák Balázs, a citit o proclamaţie prin care maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc şi revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, în aşa fel încât secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia Ţinutului Secuiesc. Pot

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 25 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°