Cel puţin şapte sud-coreeni au fugit în Coreea de Nord în ultimii ani, imigranţii fiind repatriaţi zilele trecute de regimul stalinist de la Phenian, o situaţie care uimeşte opinia publică din Coreea de Sud, obişnuită cu venirea refugiaţilor nord-coreeni, relatează CNN.
Coreea de Nord a repatriat zilele trecute şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 67 de ani. De asemenea, autorităţile sud-coreene au trimis corpul neînsufleţit al soţiei unuia dintre sud-coreeni.
La sosirea în Coreea de Sud, cei şase au fost arestaţi pentru încălcarea legilor privind siguranţa naţională şi au fost iniţiate anchete în legătură cu circumstanţele în care aceştia au ajuns în Coreea de Nord.
Regimul stalinist de la Phenian a anunţat că i-a graţiat pe cei şase din "raţiuni umanitare".
Cei şapte au pătruns ilegal în Coreea de Nord în perioada 2009 - 2012, din cauza unor probleme personale, în special financiare.