Raul Cătinaş şi Cătălin Moroşanu vor fi vedetele galei Superkombat Final Elimination care se va desfăşura în data de 9 noiembrie la Ploieşti şi la care sportivi din 12 ţări se vor bate pentru un loc în marea finală de pe 21 decembrie, de la Galaţi. Evenimentul, transmis în direct în peste 80 de ţări de pe 5 continente, inclusiv America de Nord, va programa 9 meciuri, dintre care patru de calificare pentru piramida finală din decembrie, dar şi două dueluri eliminatorii pentru titlurile mondiale la categoriile cruiser şi super-cruiser, acolo unde învingătorii vor da piept cu fraţii Bogdan şi Andrei Stoica. Primul este campion mondial la categoria cruiser, titlu cucerit în mai 2012, iar Andrei a ocupat prima poziţie de challenger în urma meciului din decembrie 2012, când l-a făcut KO în prima repriză pe lituanianul Arnold Oborotov.
”E prima oară când vin la Ploieşti, oraşul meu natal, cu un eveniment atât de mare, şi mă bucur că vom avea şi o sală ultramodernă, aşa cum am mai găsit, în România, doar la Piatra Neamţ şi Craiova. În semifinala mondială vor lupta toţi eroii pe care i-am descoperit în 2013 în cele 10 gale organizate în Europa, Asia şi America de Sud, dar şi cei care i-au provocat pe fraţii Stoica. Cehul Hutnik, de exemplu, este neînvins de 5 ani, iar Loren este unul dintre cei mai bine cotaţi sportivi la categoria cruiser, acolo unde Bogdan Stoica este campion mondial”, a declarat Eduard Irimia, într-un comunicat remis Agerpres.
Capul de afişal galei Superkombat Final Elimination va fi ţinut de luptătorii români Cătălin Moroşanu şi Raul Cătinaş, ultimul revenind în circuitul condus de Eduard Irimia după aproape un an de pauză. ”Am avut o perioadă mai dificilă din toate punctele de vedere, iar de aproape două luni am reluat pregătirea. Îmi doresc să câştig acest meci şi să fiu în cea mai bună formă pentru marea finală”, a spus Cătinaş, care îl