Mii de carnete de muncă încă mai zac prin fişetele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt. Potrivit conducerii instituţiei, în total sunt 8.000 de carnete de muncă, ce aşteaptă să fie înmânate deţinătorilor de drept.
În mod normal, aceste documente trebuiau predate încă de acum 2 ani şi jumătate, însă beneficiarii lor nu s-au grăbit să le solicite ITM. Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, inspector şef Constantin Cristian Ungureanu, spune că, aceste documente vor fi foarte importante atunci când posesorii lor vor ajunge la vârsta pensionării.
Din 1 ianuarie 2011 carnetele de muncă au devenit istorie, fiind înlocuite de evidenţa electronică. Evidenţa muncii va fi ţinută prin intermediul registrului general de evidenţă a salariaţilor transmis în format electronic de către angajatori. Dispariţia carnetelor de muncă nu înseamnă că nu mai există contracte individuale de muncă. Firma va înregistra noul angajat în registrul de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză. În momentul în care acesta va pleca la un loc nou de muncă i se va elibera o adeverinţă de vechime.
„În prezent, în păstrarea ITM Olt se află 8.000 de carnete de muncă neridicate de angajatori sau de către titularii acestora. Am întreprins toate demersurile pe care le avem la îndemână la instituţie prin anunţ pe site, în presa locală, informări la sediul ITM şi chiar şi pe televiziunile locale. Consider că, acest număr destul de mare sunt neridicate întrucât titularii se află fie în străinătate şi nu au cunoştinţă să-şi ridice documentele care le atestă vechimea, o parte sunt decedaţi, iar rudele acestora nu s-au prezentat să le ridice şi o altă cauză este necunoaşterea legii. Trebuie spus că, angajatorii nu pot ridica carnetele de muncă decât ale salariaţilor activi. Titularii carnetelor de