O femei din Marea Britanie susţine că o fantomă a videndecat-o de o boală gravă. Femeia a prezentat şi o fotografie drept dovadă.
Diane Berthelot a făcut o infecţie gravă în urma îndepărtării vezicii biliare, ea suferind îngrozitor timp de luni de zile. Într-o zi, în timp ce se afla cu soţul ei, a decis să intre într-o biserică din cătunul Worstead, aflat în Norfolk.
În timp ce se ruga pentru pentru a se face bine, Diane a simţit deodată o senzaţie de “căldură şi comfort” . Soţul ei, Peter, se plimba prin biserică şi făcea fotografii. Diane nu prea s-a gândit la cele întâmplate, dar după câteva luni, în timp ce se uita la fotografiile făcute în Worstead a observat ceva neaşteptat.
Într-o fotografie ce o arată pe Diane rugându-se, se poate vedea chiar în spatele ei o arătare albă, purtând o bonetă. “Când am văzut ce se afla în spatele meu amândoi am rămas cu gura căscată”, a povestit femeia pentru Daily Express.
“M-am întors, am văzut-o pe Diane stand acolo şi am făcut o fotografie. În spatele ei nu era nimeni, dar în fotografie apare altceva. Este incredibil”, a mărturisit soţul lui Diane.
Vicarul bisericii a dezvăluit apoi o legendă locală, conform căreia o femeie în alb apare să îi ajute pe cei aflaţi în suferinţă.