Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum acționează MAFIA PĂDURILOR din România. VEZI mărturiile unui fost pădurar

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 octombrie 2013 ·

Subiectul defrișărilor ilegale, susținute la nivel înalt și operate, nu de puține ori, chiar de către cei care ar trebui să se asigure că legea este respectată, a fost de numeroase ori pe prima pagină a ziarelor din România. Ultimele relatări în acest sens aparțin PRO TV, care a tratat, în emisiunea România Te Iubesc, de duminică, mafia pădurilor din județul Cluj, ale cărei acțiuni au făcut obiectul unei anchete DNA la începutul acestui an, anchetă despre care a relatat și cotidianul Evenimentul zilei.

Dosarele au ajuns spre cercetare si la Tribunalul Cluj. Tribunalul le-a trimis spre cercetare la DNA. Reprezentantii DNA nu vor sa vorbeasca in fata camerei, dar spun ca aceste dosare sunt prost intocmite, ca nu sunt de competenta lor si ca oricum nu au oameni suficienti pentru a-i trimite sa cerceteze cum stau lucrurile in padure. Sigur este un lucru: in acest moment nicio institutie a statului nu ancheteaza jaful din padurile de la Maguri.

Reporterii PRO TV au stat de vorbă cu Tomos Voicu, pădurar peste pădurile de la Măguri, și șef peste composoratul Măguri, asociația de proprietari de pădure din zonă.

Numele șefului direct al lui Voicu, Călin Balc, a apărut în rapoartele Corpului de Control, iar cel care a condus Direcția Silvică Cluj era Traian Maris, care apare într-o înregistarare vorbind relaxat despre dezastrul din pădurile pe care le conducea. Acesta vorbea tocmai despre controalele pe care le declanșase în zona condusă de Tomos și Balc, la Măguri. Pentru a fi lasați în pace, Tomos și Balc îi oferă șefului o șpagă de 10.000 de lei, relatează protv.ro.

Tot Tomos Voicu este cel care îl denunță la politie pe șeful lor, iar Traian Maris a fost arestat.

"Asta era cota periodică. Dacă careva din conducere avea chef să mearga în vacanță în Austria sau habar nu am unde... vedeti că mă duc în vacanță. Și erau sponsorizați. Deci periodic.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°