Un angajat al unei benzinării din America a fost la un pas de moarte dar a scăpat ca prin minune în timpul unui jaf după ce hoţul l-a împuşcat în piept, dar glonţul s-a oprit în carcasa telefonului mobil pe care îl avea în buzunarul de la piept.
Un incident bizar a avut loc în cursul dimineţii de luni într-o benzinărie din Florida, când un bărbat înarmat a întrat în magazin şi a ameninţat angajaţii să deschidă seiful şi să îi dea toţi banii, potrivit NY Daily News.
Citeşte şi Telefonul mobil i-a salvat viaţa tânărului împuşcat luni seara, în Capitală
Nervos că vânzătorii nu i-au îndeplinit cererile, bărbatul de culoare a tras mai multe focuri de armă şi a luat-o la fugă. Unul dintre proiectile l-a atins pe tânăr, însă acesta nu l-a simţit. În momentul în care a venit poliţia şi a început să dea declaraţii el a vrut să folosească telefonul mobil, moment în care a observat că era spart şi un glonţ era blocat în el.
Citeşte şi JAF cu ARME DE JUCĂRIE la o benzinărie din Cluj. Autorii au furat ţigări şi 60.000 de lei
Tânărul a fost dus la spital pentru orice eventualitate, dar se află în afara oricărui pericol, cu toate că smartphone-ul marca HTC a fost distrus în totalitate. Din fericire, acest lucru i-a salvat viaţa. În prezent, atacatorul este căutat de poliţişti.