Primul ministrua făcut această precizare în contextul în care anterior anunțase că bugetul pentru anul 2014 prevede creșteri de pensii și salarii, dar de acestea vor beneficia doar cei cu venituri mici și unele categorii speciale. "A fost o eroare a mea, în sensul în care eu mă refeream la indexarea salariilor și am spus din greșeală și de pensii. Doamna ministru Câmpeanu (ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, n.r.) m-a sunat imediat și mi-a reamintit că avem o decizie a Curții Constituționale, pensiile sunt bazate pe contribuții și nu poți să le oprești, să le îngheți pe cele mai mari și să le crești doar pe cele mici. (...) A fost greșeala mea și îmi pare rău că am băgat și pensiile alături de salarii, conform deciziilor Curții Constituționale, pensia fiind bazată pe contribuții, în momentul în care indexezi punctul de pensii, îl indexezi pentru toată lumea. Dacă vrem să schimbăm acest sistem, trebuie să schimbăm Legea pensiilor. Ori, nu este timp acum, până la noul buget, să mai schimbam Legea pensiilor ca să putem mări diferențiat. Informația corectă este 3,75% pentru toate pensiile și este creșterea punctului de pensie", a afirmat Victor Ponta într-o intervenție la postul România TV. Salariile mici cresc, cele mari rămân neschimbate În ceea ce privește salariile din sistemul bugetar, acestea nu vor fi mărite pentru acei angajați cu venituri mari, ci pentru acele categorii profesionale care au salarii mici. "La salarii vroiam însă să spun — și aceasta este o discuție pe care am avut-o și cu ministrul de Finanțe, cu dl. Chițoiu — din fondul acela în jur de 3% din care putem mări anvelopa salarială, ideea a fost să nu mărim tuturor cu 3%, pentru că în special pentru salariile mari creșterea, să zic, nu este semnificativă, și să încercăm fie să mărim salariul minim, fie să mărim salariile la categorii țintite, vorbim de rezidenți, vorbim de profesori debutanți, de cei