Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest organizează seminarul destinat societăţilor comerciale din judeţul Bistriţa Năsăud, privind impactul activităţii IMM-urilor asupra mediului şi beneficiile economiei verzi.
Evenimentul va avea loc marţi, 29 octombrie 2013, în str. Petre Ispirescu nr.15A, începând cu orele 13.00, în cadrul proiectului SUSTEEN – IMM-uri durabile prin intermediul Enterprise Europe Network, finanţat de Comisia Europeană prin Programul de Competitivitate şi inovare (CIP). Proiectul este implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest, în calitate de partener al consorţiului transnaţional format din organizaţii din Franţa, Italia, România, Spania şi Suedia.
Obiectivul proiectului este creşterea gradului de conştientizare al IMM-urilor privind impactul activităţii lor asupra mediului şi a beneficiilor pe care le pot obţine prin adoptarea unei atitudini ecologice.
Pe lângă acţiuni susţinute de promovare a unui comportament prietenos în raport cu mediul şi de găsire a unor oportunităţi de finanţare care să amelioreze impactul activităţii asupra mediului, activitatea principală a proiectului constă în oferirea de servicii individualizate, orientate pe problema companiilor din regiune.
Prin cooperare cu furnizori de servicii din domeniul protecţiei mediului de la nivel regional, partenerii proiectului îşi propun să sprijine activităţile firmelor din Transilvania de Nord prin: servicii individualizate de consultanţă pe probleme de protecţia mediului şi eficienţa energetică, oportunităţi de finanţare pentru proiecte inovative şi realizarea de audituri de mediu.
Grupul ţintă al proiectului sunt societăţile comerciale din domeniul producţiei şi procesării metalelor, industriei alimentare, productiei de echipamente electrice şi electronice, industriei chim