Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, întrebat despre tăierea bugetului Preşedinţiei, în urma rectificării bugetare, că a fost de accord cu o reducere la deplasări, în acest sens renunţând şi la deplasarea în Statele Unite ale Americii, care ar fi costat 2,3 milioane lei.
„Noi am fost de acord cu o reducere la deplasări, pentru că, dacă aţi văzut, pentru deplasarea în SUA mi-ar fi trebuit 2,3 milioane de lei. Am renunţat la ea şi am rămas cu banii pe care îi aveam. Un milion şi ceva i-am cedat bugetului de stat. Deci, nu ne afectează“, a comentat preşedintele Traian Băsescu.
Bugetul Preşedinţiei, alături de cele ale Curţii Constituţionale şi Agenţiei Naţionale de Integritate, înregistrează o reducere, la a doua rectificare din acest an, în schimb Senatul, Camera Deputaţilor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale vor beneficia de alocări suplimentare la rectificare.
Bugetul Preşedinţiei va scădea cu 1,1 milioane lei.